În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Bogdan Comaroni a comentat deciziile curente de la summitul BRICS+ și modul în care transpare acum Noua Ordine Mondială, scrie solidnews.ro.
Încă o „teorie a conspirației” s-a adeverit: multipolaritatea devine emblema Noii Ordini Mondiale și va genera crearea unui Guvern Mondial. Această schimbare de paradigmă este legitimizată inclusiv de participarea lui Antonio Guterres, Secretarul General al ONU, la summitul BRICS+. Dictatura este transferată către hegemonul american, în timp ce lumea multipolară devine o lume liberă și-i ia locul fostei puteri care deținea supremația absolută. „Imaginea prezentată este că BRICS-ul este o lume care are deja 9 țări în componență și peste 30 pe lista de așteptare, care deține cu mult peste jumătate din populația Planetei și care are o putere financiară uriașă. Cel mai puternic mesaj transmis este acela că Rusia nu este izolată!”, a explicat jurnalistul Bogdan Comaroni. Nu întâmplător a fost ales Kazan ca fiind locul de organizare al summitului de anul acesta. Rusia este susținută din ce în ce mai mult de state și ignoră complet Occidentul pseudo-globalist.
Înainte de summit, India și China au pus capăt unui război de peste 30 de ani, cu granița la Himalaya, ceea ce transmite un mesaj de propovăduire a păcii în interiorul BRICS. La polul opus, Iranul și Arabia Saudită vor efectua un exercițiu militar de amploare în Marea Roșie. În acest context, sunt puse pe tapet negocierile ca BRICS-ul să înființeze și o organizație militară de tip NATO. Pericolul este imens în SUA și Europa, pentru că se va ajunge la accelerarea inflației pe fondul decăderii dolarului, neacoperit în resurse. Trump consideră cu SUA ar trebui să fie un partener activ al lumii multipolare și al BRICS-ului, ca o a 5-a putere a noii lumi. Dacă nu va ajunge Trump la putere și nu va fi adoptată această strategie geopolitică, America se va cufunda într-un război crunt, din dorința democraților de a-și menține puterea.
Din punct de vedere economic, BRICS-ul a implementat un sistem de compensări și de gestionare eficientă a datoriilor între statele membre. Mai mult decât atât, resursele vor fi trimise cu prioritate către țările BRICS, care vor beneficia de prețuri preferențiale. BRICS-ul își va acoperi toate monedele în aur și resurse, pentru a evita inflația și pentru a face mai atractiv sistemul financiar conceput pentru statele membre. Se va implementa un sistem de acoperire bazat 50% pe aur și 50% pe valuta fiecărei țări membre. Astfel, se dă o lovitură fatală dolarului, de care nu vor mai depinde tranzacțiile statelor BRICS.
Vladimir Putin va avea întâlniri 1 la 1 cu toți liderii țărilor aliate, iar în acest scop și-a creat un cadru liber de înregistrări și protejat de interceptările serviciilor. Astfel, interlocutorii săi vor putea vorbi liber și se vor putea păstra secrete planurile viitoarei organizări.