Dan Dungaciu: Proiectul unionist România – R. Moldova e blocat chiar de occidentali, în special Germania, care au o înţelegere cu Rusia pe această temă

Profesorul Dan Dungaciu, sociolog și analist de politică externă, a afirmat că proiectul unionist al României a fost „torpilat” de către Occident, în special Germania, din cauza înțelegerii pe care o avea cu Rusia asupra Moldovei, scrie r3media.ro

Mai exact, Dungaciu susține că Germania și Rusia aveau o înțelegere prin care controlau, împreună, Moldova și Ucraina, iar proiectul unionist al României ar fi stricat aceste acord.

Profesorul universitar a exemplificat, la emisiunea lui Marius Tucă, felul în care Germania a acționat asupra unui departament pentru Moldova care urma să existe la Cotroceni și la care s-a renunțat până la urmă.

„Acum un deceniu, după ce a câștigat primul mandat avea o autoritate incontestabilă. A fost primul președinte care avea în programul prezidențial o secțiune dedicată Republicii Moldova.

La președinție, pentru prima dată, trebuia să existe un departament pentru Republica Moldova și românii de pretutindeni. Era pentru prima oară când o astfel de instituție își asuma un asemenea rol.

Se organiza administrația prezidențială – întâmplător am fost nominalizat pentru acea funcție, pentru acel departament – se dădeau telefoane, etc. Se ajunsese departe.

Și la un moment dat, vine torpila și aruncă în aer proiectul. Încă încerc să-mi dau seama de unde vine acea torpilă. Pentru că s-a scos din grila administrației prezidențiale. Punct.

De-aici, domnul Iohannis, a înțeles că Moldova nu este o temă de care să se ocupe. Eu nu cred că a venit din interior (torpila), ci din afară.

Era în condominiu, o zonă pe care n-o controlează nimeni și o controlează amândoi. Politica externă a Europei atunci o făcea Germania. Nu i-a dat nimeni mandat, dar și l-a asumat singură. Franța se ocupa de altceva și Germania s-a ocupat de Rusia.

S-au înțeles în privința Moldovei și a Ucrainei și au zis: voi nu intrați până la capăt aici, noi nu intrăm până la capăt. România nu avea ce căuta aici, pentru că prin natura ei, prin identitatea comună și risca să strice ordinea. Proiectul unionist n-a fost un proiect blamat pentru că a fost un proiect împotriva Federației Ruse, dar și pentru că era împotriva înțelegerii cu Occidentul.

Prezența unui departament pentru relația cu Moldova, la nivel de președinte, însemna că România vrea să joace ceva. I s-a dat peste mână.

(Mâna) a venit de undeva din Europa Occidentală. Din România n-avea cine”, a spus Dan Dungaciu.

Acesta este motivul, pentru care, în ultimii 20 de ani, Moldova n-a avut nicio șansă pentru integrare.

„De-atunci, Republica Moldova nu a avut niciodată o șansă reală pentru integrare. A fost ca hamsterul ăla care se învârte singur în cilindru și face mușchi. România nu a avut niciun joc realist acolo.

Transnistria a fost folosită de ruși pentru ca Moldova să nu se ducă prea departe și folosită de nemți pentru ca Moldova să nu vină prea aproape. Și au ținut Republica Moldova acolo, pentru că acela a fost „setup-ul”.

Nu aveai voie să ai o instituție dedicată Republicii Moldova”, a spus domnia sa.

Analistul a mai adăugat că înțelegerea UE-Rusia a făcut posibile guvernări precum cele Maia Sandu – Igor Dodon.

„A fost o înțelegere europeano-rusă să nu te bagi prea tare pe-acolo. De-asta au acceptat guvernarea Filat, așa cum a fost ea și guvernarea Plahotniuc, inclusiv expresia maximă a condominiului Europa-Rusia, guvernarea Maia Sandu – Dodon. Aia a fost expresia maximă a condominiului”, a declarat Dungaciu.

Profesorul a precizat că vechea înțelegere nu mai funcționează din cauza războiului din Ucraina, dar s-ar putea întoarce.

Mai mult, Dan Dungaciu a dezvăluit că în 2002, la Porto, americanii s-au înțeles cu rușii asupra Transnistriei.

„Suntem în 2002 și americanii îi dau Rusiei, ce? „retragerea muniției, soldaților și armatei Rusiei din Transnistria”, dar, atenție, „cu condiția să fie îndeplinite condițiile pentru retragere”. Și Rusia a zis „Mulțumim”.

Americanii au dat Transnistria Rusiei în compensație pentru extinderea NATO, pentru că au văzut rezultatul electoral de la Chișinău”, a mai spus domnia sa.

În opinia sa, problema Moldovei se va pune în cadrul viitoarelor negocieri dintre americani și ruși pe tema Ucrainei.

„Dvs vă imaginați cum ar fi ca americanii să negocieze cu rușii și R. Moldova să fie la ruși?”, s-a întrebat profesorul Dan Dungaciu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare