„Eu n-am auzit vreodată în viața mea prostii și nonsensuri atât de multe înșirate de către un președinte de stat în funcție. Dacă vreți un termen de comparație mai familiar, închipuiți-vi-o pe Lasconi Elena și să fie și într-o zi proastă și atunci o să înțelegeți ce a făcut Maia Sandu în dezbaterea cu Stoianoglo”, spune Cozmin Guşă

„Ieri dimineață a avut loc la Chișinău dezbaterea prezidențială între finaliștii Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo, cea despre care vă vesteam că va confirma marasmul situației din Moldova, inclusiv dispariția libertății de exprimare, deoarece această dezbatere s-a desfășurat în premieră mondială fără moderator. Am urmărit-o atent, iar așteptările mele au fost chiar depășite, bineînțeles că în sens negativ. Stoianoglo a fost într-o postură dificilă din start: el, fiind găgăuz de origine, nu vorbește limba română în mod fluent și corect. Eu am trăit în Moldova o perioadă și știu că așa ceva nu e ieșit din comun, dar pentru alți români interesați a fost ceva șocant. Unele părți din întrebări și răspunsuri au fost exprimate de către el chiar în limba rusă, dar chiar și așa omul a evoluat corect din punct de vedere politic. A arătat limpede marasmul în care se scaldă țara noastră soră, indicând și cauzele subsumate unei lipse de strategie națională, a conducerii pilotate pe linia Soros, dar și a lipsei de expertiză a Maiei Sandu”, scrie, pe solidnews.ro, analistul politic Cozmin Guşă.

„Ei bine, spectacolul adevărat l-a oferit, însă, chiar Maia Sandu. Eu n-am văzut vreodată în viața mea prostii și nonsensuri atât de multe înșirate de către un președinte de stat în funcție. Dacă vreți un termen de comparație mai familiar, închipuiți-vi-o pe Lasconi Elena și să fie și într-o zi proastă și atunci o să înțelegeți ce a făcut Maia Sandu ieri. Pe vremuri, în urmă cu vreo 15 ani, eu am observat-o pe Maia Sandu la Chișinău. Îi ducea geanta (la figurat) binefăcătorului ei de atunci, fostul premier Vlad Filat, încropind în acele vremuri Maia Sandu o relație cu românul Dacian Cioloș, care atunci era Comisar European din partea României și de atunci mi-a fost limpede că această domnișoară nu este deloc vreo lumină, ca să mă exprim elegant și eufemistic. Mi-am păstrat părerea de-a lungul anilor. Cunoașteți că am zis de mai multe ori în ultima perioadă că Maia Sandu e un președinte foarte slab, ce-și va băga țara în bucluc, dar, ieri, aceasta a dat și proba publică într-o confruntare amenajată, ca să-i fie cât mai comodă, cu un contracandidat cumințel și cu dificultăți de exprimare în limba română. Nu stau astăzi să vă detaliez. Puteți găsi dezbaterea pe Internet. Ce trebuie să știți, însă, este faptul că, prin evoluția ei, Maia Sandu a confirmat tot ceea ce criticii ei au susținut, anume că Moldova e pe buza prăpastiei, că n-are niciun plan de redresare și stă doar cu mâna întinsă la mila Occidentului colectiv, că nu mai există presă și justiție libere, dar și că situația acestora se va înrăutăți dacă ea va mai câștiga un mandat. Practic, Maia Sandu a confirmat toate aceste lucruri, plus faptul că va pune democrația între paranteze prin măsuri oficializate de data aceasta. După dezbaterea de ieri dimineață, mi-e clar că Maia Sandu și-a subminat în plus șansele de realegere la scrutinul de duminica viitoare, care oricum erau mici și, așa cum anunțam acum o săptămână, doar o masivă fraudă la vot o mai poate transforma în câștigătoare. Vom vedea și analiza ce se va întâmpla, dar, oricum ar fi, e clar că vor avea o mare problemă atât UE, dar mai ales România, deoarece Moldova e confirmată de ieri, oficializat și public, că nu se mai poate susține decât printr-un mare colac de salvare, ce trebuie pus la dispoziție urgent.

Apar, astfel, în poză și liderii politici de la București, ce au acționat în ultimii ani ca giranți, complici vinovați ai regimului Maia Sandu, ajutând Moldova într-un mod prostesc și ineficient, pe banii noștri, fără să ceară la schimb reformele necesare din partea guvernelor Moldovei sau mai ales un proiect de unire, România + Moldova = România, în baza căruia s-ar fi putut justifica marile eforturi românești și să ofere astfel un orizont sustenabil pentru toată lumea”, scrie Guşă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare