Candidatul independent Mircea Geoană a declarat, miercuri, despre acuzaţiile care i se aduc privind întâlnirea cu Tal Hanan, persoană care ar fi manipulat alegerile din peste 30 de ţări, că a existat o campanie veche de dezinformare şi denigrare la adresa sa, începută cu Sebastian Ghiţă, acum şase luni de zile şi finanţată abundent şi, dacă începem să legăm puţin bucăţile din puzzle, această firmă israeliană a lucrat în Serbia pentru preşedintele Vucici iar Sebastian Ghiţă se află la Belgrad. Cine îl protejează în România este premierul Marcel Ciolacu a mai spus Geoană. El a precizat că prin declaraţia făcută astăzi, premierul Ciolacu se suie pe această trambulină oferită de Elena Lasconi, scrie news.ro.
„A început doamna Lasconi acum câteva zile să vorbească despre o aşa- zisă asociere a mea cu un operator israelian în această zonă. Trei zile ne-a ţinut cu sufletul la gură, spunând că o să arăt dovezi că Geoană s-a întâlnit cu acel om. Doamna Lasconi spune astăzi, şi nu cred că îi face cinste, că a primit informaţia de la doi jurnalişti prieteni”, a spus Geoană, la Antena 3.
„Domnul Ciolacu se suie pe această trambulină oferită de doamna Lasconi, asta i-a oferit, o trambulină. Nu ştiu dacă a fost în tandem Lasconi cu Ciolacu, sau pur şi simplu doamna Lasconi a fost folosită pentru a-i prezenta lui Ciolacu o astfel de platformă, dar pot să vă spun un singur lucru. Totul este o minciună ordinară”, a adăugat Geoană.
El a precizat că nu are niciun fel de relaţie cu aceşti oameni. ”Nu i-am întâlnit, n-am nicio operaţiune cu dânşii, n-am nicio fermă de troli, în nicio clădire, la niciun etaj, nicăieri”, a subliniat el.
Mircea Geoană a vorbit despre ”o campanie veche de dezinformare şi denigrare la adresa sa, începută cu Sebastian Ghiţă, acum şase luni de zile şi finanţată abundent”.
”Dacă începem să legăm puţin bucăţile din puzzle, această firmă israeliană a lucrat în Serbia pentru preşedintele Vucici, acum trei ani de zile, într-o operaţie de dezinformare, împotriva unui contracandidat. Surprize, surprize, Sebastian Ghiţă se află ca cetăţean sârb la Belgrad, sub protecţia sârbă şi probabil rusească. Cine îl protejează pe Sebastian Ghiţă în România este premierul Marcel Ciolacu”, a spus candidatul independent.
Mircea Geoană a mai arătat că ”această operaţiune este o operaţiune tip de dezinformare”.
”Domnul Ciolacu vorbea într-o discuţie cu domnii Becali şi Sebastian Ghiţă despre linii roşii. Domnul Ciolacu depăşeşte de mult linia roşie a unei minime decenţe în democraţia românească. Este o minciună sfruntată şi vreau să cer şi eu instituţiilor statului român să investigheze, să vadă dacă cineva, în orice caz nu eu, se dedau la astfel de operaţiuni care evident sunt reprobabile, condamnabile şi probabil pedepsibile, prin legea românească”, a afirmat Geoană.
Întrebat dacă cineva din anturajul lui s-a întâlnit cu această persoană, Geoană a spus: ”Acea fotografie a acestui domn, în faţa unei clădiri, în care un apartament este folosit de Institutul Aspen, pe care l-am închiriat acum 20 de ani, este ca şi cum eu m-aş duce în faţă la sediul USR, mi-ar face cineva o poză, după nu ştiu cât timp iese doamna Lasconi din sediul USR şi după aia apare ştirea bombă că s-a întâlnit Geoană cu doamna Lasconi. (..) Deci nu există niciun fel de relaţie şi niciun fel de colaborare cu această firmă. Omul ăsta nu l-am cunoscut, nu l-am întâlnit. Nu există niciun fel de operaţiune cu troli, cu servere, cu etaje sau cu jumătăţi de etaje pe care eu şi operaţiunea mea de campanie a executat”.
Despre o înţelegere între Elena Lasconi şi premierul Ciolacu, Mircea Geoană a spus că iniţial a simţit ”stilul lui Petrov, o chestiune care face parte din arsenalul unui profesionist în dezinformare”.
”Acum eu nu pot să vă spun dacă doamna Lasconi chiar a avut o înţelegere explicită sau implicită cu domnul Ciolacu, având un adversar comun în mine. Dacă nu, înseamnă că a fost folosită şi cineva i-a vândut o informaţie evident falsă şi dânsa a muşcat din această nadă, sper să fie a doua situaţie, pentru mine cel puţin, pentru doamna Lasconi, pe care am simpatizat-o iniţial, cu acest episod mi se spulberă orice iluzie că ar avea vreo calificare de orice fel pentru funcţia supremă în stat”, a arătat Geoană.
”Eu sunt absolut liniştit. N-are cu ce să vină, pentru că nu există absolut niciun fel de operaţiune”.
”Dacă există cumva informaţie instituţională despre ceva de acest gen, să ne spună public, să vină în faţa publicului, nu să arunce jumătate de acuză la adresa mea”, a mai spus Geoană.
”În clipa de faţă pot să spun cu subiect şi predicat că această operaţiune de dezinformare, de atac permanent la adresa mea, finanţat de PSD şi de Ciolacu, prin firmele pe care le cunoaştem, în parteneriat explicit cu Sebastian Ghiţă, Ciolacu îi protejează afacerile în România lui Ghiţă şi Ghiţă de acolo face operaţiunea de dezinformare”, a mai spus Geoană.
”Este clar că, în acest moment, între Marcel Ciolacu şi Sebastian Ghiţă, există o legătură politică, o legătură explicită. Inclusiv planul de a-l băga Simion în turul 2, împreună cu Ciolacu, este operată prin Sebastian Ghiţă. Este de notorietate pentru toată lumea această relaţie între cei doi”, a completat Mircea Geoană.