Ministra Educației, Ligia Deca, anunță că împreună cu Raluca Turcan, Ministrul Culturii, a semnat protocolul de colaborare în vederea susținerii activităților, a proiectelor și a inițiativelor pentru promovarea educației culturale.
- ”Acest parteneriat este o confirmare a angajamentului de a valoriza cultura în context educațional. Activitățile pe care le vom desfășura vor reprezenta o punte între cunoaștere și moștenirea culturală, menită să ofere tinerilor posibilitatea de a face față provocărilor globale, de a milita pentru coeziune socială și pentru promovarea identității și a valorilor naționale.
Colaborarea vizează organizarea de programe de formare continuă pentru profesori, astfel încât aceștia să poată folosi instituțiile de cultură ca medii educaționale complementare, iar în stagiile de practică pedagogică să fie incluse activități desfășurate în muzee, teatre, opere și biblioteci.
Ne dorim să formăm tineri care să fie ambasadori ai valorilor și tradițiilor noastre!”, spune Deca.