Guvernul britanic a încheiat un acord pentru despăgubirea rudelor unei fete care a murit în 2013, la vârsta de nouă ani, din cauza unei crize de astm asociată, conform justiţiei, cu poluarea aerului, au anunţat joi avocaţii familiei, transmite AFP.
Ella Adoo-Kissi-Debrah, care a murit la 15 februarie 2013, locuia în Lewisham, la mai puţin de 30 de metri de South Circular Road, o rută aglomerată din sudul Londrei.
Familia s-a luptat ani la rând pentru ca rolul poluării aerului în moartea fiicei lor să fie recunoscut. În decembrie 2020, instanţele au concluzionat în cele din urmă că poluarea aerului a „contribuit” la decesul fetei.
Fata, care suferea de astm, fusese expusă la niveluri de dioxid de azot şi particule în suspensie care depăşeau recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Starea ei de sănătate s-a deteriorat în anii premergători decesului, conducând la spitalizări repetate.
Joi, cabinetul de avocatură care o reprezintă pe mama Ellei, Rosamund Kissi-Debrah, a anunţat într-un comunicat că „a ajuns la un acord confidenţial cu guvernul cu privire la moartea prematură” a Ellei.
Cei trei miniştri reprezentând administraţiile implicate în procedura legală au adresat scuze, într-o scrisoare, în numele guvernului. „Suferinţa şi moartea Ellei au fost o tragedie”, au scris ei, adăugând că noul guvern laburist, care a venit la putere în iulie, s-a angajat să lupte împotriva poluării printr-o strategie „ambiţioasă şi globală”.
„Se împlinesc 14 ani de când lupt pentru dreptate pentru Ella. Mai întâi pentru a afla ce o îmbolnăvea atât de tare şi apoi pentru a creşte gradul de conştientizare cu privire la pericolele poluării aerului”, a declarat Rosamund Kissi-Debrah, citată în comunicatul emis de cabinetul de avocatură, adăugând că doreşte să continue ‘”să tragă la răspundere autorităţile”.
În decembrie 2020, responsabilul anchetei cu privire la moartea fetei a solicitat autorităţilor să introducă limite de poluare a aerului în conformitate cu recomandările OMS, lucru care a fost făcut de atunci.
Între 28.000 şi 36.000 de decese înregistrate anual în Marea Britanie sunt asociate cu poluarea aerului, potrivit datelor guvernamentale.
sursa – AGERPRES