- ”De la București, pentru toate comunitățile. Am pornit, astăzi, alături de o echipă în care am deplină încredere, într-un nou maraton al întâlnirilor cu oamenii din toate comunitățile noastre de ucraineni. Alături de toți cei care au muncit, s-au susținut reciproc și au crezut permanent că ucrainenii din România, a treia comunitate ca forță din țară, merită respectul, recunoașterea, drepturile și o viață demnă, am dat startul campaniei pentru alegerile parlamentare de pe 1 decembrie, la București.
Filiala UUR București este una dintre cele mai bine consolidate organizații ale noastre. Deși comunitatea ucraineană din Capitală este restrânsă numeric, contribuția sa la efortul colectiv este remarcabilă. Cu o colaborare constantă cu autoritățile locale și un sprijin susținut pentru refugiați, UUR București a devenit un nucleu mobilizator al inițiativelor pentru întreaga țară. O parte importantă a sprijinului logistic și organizatoric pentru celelalte filiale și mulți dintre cei care astăzi susțin proiectele comunităților ucrainene din județe fac parte din echipa extinsă a Filialei UUR București.
În București am organizat unele dintre cele mai importante evenimente care au contribuit la consolidarea comunității ucrainene pe plan international și au plasat Uniunea Ucrainenilor din România într-un partener la nivel înalt. În aprilie 2024 am găzduit Summitul Liderilor Congresului Mondial al Ucrainenilor la Palatul Parlamentului, un eveniment de anvergură, cu oficiali din România și Ucraina, reprezentanți din peste 70 de țări și lideri ai comunității ucrainene la nivel global. De asemenea, am organizat conferințe internaționale dedicate tematicii „Ucrainenii din România- Istorie, Contemporaneitate și Perspective”, alături de mese rotunde, și sesiuni de dezbatere privind situația geopolitică actuală și nevoile ucrainenilor din diaspora. Toate acestea reflectă rolul Filialei UUR București ca punct de reper în sprijinul și dezvoltarea relațiilor internaționale.
Între 2020 și 2024, alături de comunitatea ucrainenă din București, am organizat peste 120 de evenimente în domenii esențiale: cultură, educație, religie și investiții pentru susținerea tradițiilor. În cultura noastră, „Festivalul de Colinde Ucrainene” și „Festivalul Teatrului Ucrainean” au devenit tradiții anuale, iar seratele literare au onorat personalități ucrainene. L-am celebrat pe Taras Șevcenko, simbol al spiritului ucrainean, ale cărui creații ne inspiră să rămânem puternici și uniți. Am omagiat-o pe Lesea Ucrainka, vocea literară a curajului feminin și pe Ivan Franko, al cărui angajament pentru libertate și dreptate rămâne viu în inimile noastre. În fiecare an, aceste comemorări au reunit oameni din toate generațiile, aducând sentimental de apartenență la valorile comunității.
Ne-am dedicat susținerii tinerilor prin activități educative și concursuri, marcând an de an „Ziua Limbii Materne” și creând oportunități prin care aceștia să își afirme identitatea. Am reușit să le cultivăm mândria față de moștenirea lor ucraineană și le-am oferit spații de afirmare. Acești tineri, care sunt alături de noi în ultimii ani, reprezintă viitorul și continuitatea pe care dorim să le asigurăm.
Pentru enoriași, în special pentru cei vârstnici și vulnerabili, am fost aproape în momentele de sărbătoare, dar și în momentele grele. Ne-am străduit să le aducem un strop de alinare prin pachetele distribuite, cu daruri care să le amintească de sprijinul nostrum de solidaritate. În fiecare an, ne-am unit eforturile pentru a organiza festivaluri de muzică religioasă, aducând-i împreună în momente de reculegere și speranță, menținând vie credința și legătura spirituală a comunității.
Investițiile noastre semnificative în instrumente muzicale și costume tradiționale au asigurat viitorul ansamblurilor artistice și au dat continuitate tradițiilor noastre.