„Semnul disperării europene vine din reluarea Planului Draghi pentru reformarea politicilor interne ale UE, plan pe care îl refuzaseră net înainte cu doar câteva săptămâni. Acest plan prevede o îndatorare comună a țărilor UE pentru realizarea unor investiții, atenție, de circa un trilion de euro (1000 de miliarde de euro) pe an, începând din 2025, dar acesta este iluzoriu, în condițiile în care economiile europene sunt majoritatea în recesiune și se confruntă cu mari probleme de deficit bugetar și mai ales dacă nu obține sprijinul SUA, mă refer la Uniunea Europeană. Ori este evident că Trump gândește diferit; el vrea, de fapt, să revigoreze economia SUA tocmai exploatând Europa, așa cum a declarat public acum vreo 10 zile (ați auzit la Geopolitica la zi), când a anunțat impunerea de taxe uriașe pentru exporturile europene în SUA sau obligativitatea importului de produse americane pentru țările UE. Pe scurt, liderii UE n-au, de fapt, niciun plan fezabil în concordanță cu viitoarele intenții ale Americii, cu adevărat n-au soluții și, cu puține excepții, numite Orban sau Fico, n-au dorit și nu s-au pregătit pentru realegerea lui Trump. Cancelarul Germaniei nici n-a participat la Budapesta, pretextând în mod fals că e criză politică în țara sa, iar președintele francez Macron a plecat de la reuniunea din Budapesta pe ușa din dos, ca să nu dea declarații presei. În plus, ieri, Trump Jr. l-a avertizat dur pe Zelenski, așa-zisul ZeleVogue, să se pregătească de plecare din funcție, iar vicepreședintele ales al SUA, Vance, a semnalat UE că, dacă mai are treabă cu afacerile lui Musk în Europa, atunci SUA, atenție, vor reconsidera prezența lor în NATO. BOOM!!!
Pricepeți, așadar, pozițiile de forță de pe care se pregătește SUA să acționeze în relația cu UE, dar, mai ales în urma întâlnirii de la Budapesta, ați înțeles că liderii europeni n-au soluții la așa ceva și nici plan de rezervă, iar Trump știe asta cu precizie. Probabil că primul ambasador rechemat în ianuarie de către Trump va fi celebrul Mark Gitenstein, omul lui Biden de la Bruxelles și fostul Ambasador bramburist al Statele Unite la București, iar Ursula von der Leyen va fi contestată dur de către americani, probabil începând chiar din această săptămână. E corect și salutar să se întâmple așa ceva. Pentru noi, europenii, deocamdată singurul sfat util este să ne punem centurile de siguranță; vor urma vremuri tulburi, ce vin, însă, ca notă de plată pentru anii în care am acceptat să fim conduși atât de prost de către niște idioți utili ai regimului Biden-Obama, adică liderii noștri din Europa, care ne-au obligat să credem că politica înverzirii sau susținerea LGBT-ismului și transumanismului ar ține de cald în criză. Ce dezastru vom trăi!”, scrie Guşă.