Numărul rezerviştilor israelieni care răspund la apelul pentru îndeplinirea serviciului militar a scăzut în mod drastic în ultima perioadă, a raportat ziarul Times of Israel, transmite marţi dpa, conform Agerpres.
Imediat după atacul Hamas din 7 octombrie 2023, s-ar fi prezentat pentru recrutare mult mai mulţi rezervişti decât au fost convocaţi. Acum, însă, această rată a scăzut la 75% până la 85% dintre cei chemaţi, relatează ziarul israelian.
Citând ofiţeri superiori din armata israeliană, ziarul a pus acest lucru pe seama epuizării cauzate de perioadele lungi de luptă, în care atât bărbaţii, cât şi femeile sunt despărţiţi de familiile lor pe front.
În unele cazuri, aceştia şi-au pierdut locul de muncă sau au fost nevoiţi să îşi abandoneze studiile.
La aceste aspecte se adaugă nemulţumirea tot mai mare în rândul multor rezervişti laici cu privire la scutirile extinse de la îndeplinirea serviciul militar de care beneficiază evreii ultraortodocşi.
În prezent, aproximativ 63.000 de tineri ultraortodocşi sunt eligibili pentru serviciul militar. În realitate, însă, doar în jur de 1.800 persoane din această categorie activează în mod efectiv în armata israeliană, potrivit ziarului citat.
sursa – AGERPRES