Tăriceanu: Pentru prima oară din 1990 mă întreb dacă voi merge la vot

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat miercuri, la Antena 3, că nu s-a decis încă dacă va merge sau nu să voteze, argumentând că lipsa unei confruntări directe între cei doi candidați la prezidențiale este una dintre marile sale deziluzii.

„Aș fi vrut să urmăresc o dezbatere între candidate, nu ceea ce cu toții ați văzut și mi-am acordat și eu puțin timp ca să-mi fac o idee. Era un fel de șuetă, aşa, între candidați și presă. De partea cealaltă chiar nu am putut să urmăresc mare lucru, mă refer la doamna Dăncilă, pentru că aveam alt program la acea oră, dar este una dintre marile mele deziluzii că nu am putut să avem o dezbatere între cei doi candidați, așa cum e firesc, așa cum se întâmplă peste tot. O auzeam pe doamna Dăncilă cum se victimizează, cum se văicărea că este femeie şi trebuie să fie  tratată ntr-un mod aparte. Aici nu e vorba dacă eşti femeie sau băărbat, eşti candidat şi te lupţi. (…) De cealalta parte am văzut un refuz de a face o dezbatere. (…) Suntem într-un uriaş deficit democratic, regretabil”, a declarat  Călin Popescu Tăriceanu, la Sinteza zilei.

Întrebat dacă va merge la vot, Călin Popescu Tăriceanu a răspuns:

„Am avut o videofonerinţă cu colegii mei în care le-am ascultat părerile. (…) Cred că cea mai corectă atitudine în sensul de democraţie şi de libertate de gândire şi de expresie este ca fiecare să-şi aleagă opţiunea. (…)  Este o opțiune (n.r. – să meargă la vot), dar nu am luat decizia finală. Pentru prima oară din 1990, sunt în situația în care să-mi pun întrebarea dacă voi merge la vot”, a subliniat Tăriceanu.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare