Statele Unite au declarat joi că vor să vadă acţiuni şi nu doar vorbe din partea Iranului, în timp ce preşedintele iranian Massoud Pezeshkian a afirmat că vrea să înlăture „îndoielile şi ambiguităţile” cu privire la programul nuclear al ţării sale, relatează AFP, transmite Agerpres.
„În cele din urmă, ceea ce vrem să vedem din partea Iranului este o schimbare reală în comportament şi acţiuni, nu doar semne sau indicii că se întâmplă ceva”, le-a declarat jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Vedant Patel.
„Vrem să ne asigurăm că Iranul nu dispune vreodată de o armă nucleară şi că vom continua să folosim o serie de instrumente pentru a urmări acest obiectiv. Toate opţiunile rămân pe masă”, a adăugat Patel.
Preşedintele iranian Massoud Pezeshkian l-a primit joi, la Teheran, pe şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, pentru a discuta despre programul nuclear al Iranului.
Donald Trump, care se va întoarce la Casa Albă în câteva săptămâni, a fost în timpul primului său mandat arhitectul unei aşa-numite politici de „presiune maximă” faţă de Iran, restabilind sancţiuni dure împotriva Teheranului, care fuseseră ridicate ca parte a unui acord nuclear istoric încheiat în 2015.
sursa – AGERPRES