„La începutul acestei toamne, Mircea Geoană era în fruntea sondajelor de opinie, prezentat pe locul doi sau chiar pe locul întâi, cu tendințe de creștere și perspective certe de a câștiga prezidențialele. Ei bine, asta a fost atunci. Defilarea cu prestigiul dobândit la NATO și cu sugestia sprijinului american direct îi puteau asigura un parcurs de excepție lui Mircea Geoană. A avut, în plus, și avantajul mediatizării plenare din partea presei, dar și un alt avantaj, rezultat din atacurile haotice ale adversarilor politici, ceea ce i-ar fi dat imediat lui Geoană posibilitatea de a răspunde în mod corespunzător, deci cumva să convingă și mai multă lume să-l voteze. În plus și în același timp, o serie de oameni de afaceri puternici au mobilizat fonduri importante pentru susținerea financiară a campaniei electorale a lui Geoană, fapt ce îi aducea încă și încă un avantaj în aceste alegeri. Ei bine, finalul deja îl știți. Scorul fostului șef NATO s-a topit brusc în ultima lună. Niciun sondaj nu-l mai înregistrează azi pe Geoană cu un scor mai mare de 10%, ba chiar toate scorurile raportate sunt mai mici de 10%, adică va fi un perdant sigur”, scrie, pe solidnews.ro, analistul politic Cozmin Guşă.
„Motivul de bază al scăderii lui Geoană este legat de faptul că nu a reușit să convingă lumea că este acel candidat care se recomandă: unul cu soluții complexe și eficiente, cu planuri geopolitice deosebite, cu relații internaționale ce ne-ar putea repune pe harta diplomatică a lumii. Geoană n-a reușit să arate sau să sugereze nimic din toate acestea. Discursurile sale au fost un fel de bla-bla, deloc diferit de ce zic Ciucă sau Lasconi. Chiar și eu, deși îl cunosc bine și îi cunosc slăbiciunile sau calitățile, am fost mirat de lipsa lui de expertiză aplicată și implementată mediatic, iar ca mine or fi fost mulți. Dar mai mirat am fost de lipsa clară a bugetelor sale financiare pentru precampanie și campanie, pe care să le acorde presei, mai ales în condițiile dărniciei atâtor oameni de afaceri potenți la adresa lui, fapt ce i-a adus în final un tratament „corespunzător” din partea mass-mediei, ce respectă, la rândul ei, regulile capitalismului; adică „ai bani, stai în față; n-ai bani, stai mai la coadă”.
Aseară, Geoană a fost invitat din nou la Antena 3, televiziunea vechiului său prieten, Dan Voiculescu, unde bag seamă că nu trebuie să plătească, că e invitat des, și el a avut o evoluție ștearsă, bleagă, anodină, ce n-ar fi fost ținută minte dacă nu ar fi existat un episod de dialog contondent cu Oana Zamfir, ce i-a pus în mod legitim problema banilor primiți în campanie, domnule Geoană. Oana sugera, ceea ce și alții știm sau bănuim, că mari companii din energie au vărsat sume importante în conturile asociațiilor lui Geoană sau ale fundațiilor soției sale, „Mihaela, dragostea lui”, deci, zice Oana Zamfir, se pune problema integrității (s-a sugerat că e vorba despre OMV, alții au priceput că și controversata Tinmar ar fi în cauză, iar unii au zis și că ar fi vorba despre Buzăianu, băiatul deștept din energie, sau, dacă schimbăm domeniul, chiar de Dineș, miliardarul din IT, iar lista celor care au vrut să dea bani și i-au dat bani lui Geoană este lungă). Ei bine, Geoană a refuzat să răspundă, ba chiar s-a enervat în mod nepermis și tot în mod nepermis a fost mitocan cu Oana Zamfir. A sugerat, de fapt, audienței TV că are o mare problemă în a-și raporta public sumele mari primite. Episodul a fost atât de debusolant pentru el (și s-a văzut pe fața lui), încât a fost nevoie de intervenția lui Gâdea ca să-l scape din clenci. Pe acest fond de scandal, a trecut mai neobservată susținerea publică pentru Geoană afirmată în emisiune de către celebrul britanic de origine română George Iacobescu, un mare bogătaș ce apare ca liantul dintre SIE și serviciile secrete britanice. Pentru mine a fost un semn clar că Sir Iacobescu are interese financiare mari în România, după cum v-am povestit eu, apropo de București și cazul lui Nicușor Dan.
N-o mai lungesc, pentru că am spus deja ce era de sugerat, anume că soțul Mihaelei și-a reconfirmat renumele. A pierdut din nou, având toate cărțile în mână, dar PSD-iștii cunoscători ar spune că, la fel ca în 2009, nu-i pare atât de rău, pentru că a rămas cu banii; și el, și „Mihaela, dragostea sa””, scrie Guşă.