Mănăstirea Bistriţa din judeţul Vâlcea, unde se află moaștele întregi ale Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, își va serba miercuri ocrotitorul. Slujba de Priveghere și Sfânta Liturghie vor fi oficiate de un sobor de ierarhi din țară și din străinătate, scrie basilica.ro.
Ca în fiecare an, sunt așteptați numeroși credincioşi din întreaga ţară, pentru a se închina sfântului şi a participa la slujbele religioase. Racla cu sfintele sale moaște va fi așezată într-un baldachin, sub cupola clopotniței mănăstirii.
Mănăstirea Bistriţa este situată în zona de la poalele munţilor Căpăţânii, pe malul drept al râului Bistriţa, de unde și-a primit denumirea, „bîstro” însemnând „repede” în limba slavonă. A fost construită de la început ca o cetăţuie, zona Râmnicu-Vâlcea-Târgu-Jiu fiind foarte populată și activă în epocă.
Este ctitoria boierilor Craioveşti, datând din jurul anului 1490 și având hramul Adormirea Maicii Domnului.
Moaştele Sfântului Grigorie au fost cumpărate de banul Ţării Româneşti, Barbu Craiovescu, prin anul 1498, și aduse la Mănăstirea Bistriţa (Râmnicu-Vâlcea).
În prezent, obştea monahală se află sub îndrumarea Preacuvioasei Maici Starețe Stavrofora Anastasia Honcioiu.
Mănăstirea Bistriţa este vestită prin faptul că aici s-a înfiinţat prima tiparniţă din Ţara Românească, unde s-a tipărit de către călugărul Macarie, în 1508, Liturghierul (în limba slavonă), prima carte tipărită pe pământ românesc.