Reprezentanții STS au declarat, sâmbătă, că sistemele tehnice destinate desfăşurării procesului electoral pentru alegerea Preşedintelui României funcţionează în cele mai bune condiţii.
”La nivelul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, în toată această perioadă, este asigurată permanenţa personalului, 24 de ore din 24, în centrele de preluare a apelurilor. Suntem pregătiţi să acordăm asistenţă tehnică acolo unde se impune. Un aspect pozitiv confirmat în primul tur îl reprezintă semnătura preluată în format digital la secţiile de votare din străinătate, pentru că astfel s-a redus considerabil timpul de preluare a datelor alegătorilor. Avem, de asemenea, o colaborare directă cu Autoritatea Electorală Permanentă pentru a le semnala de urgenţă orice posibilă disfuncţionalitate şi pentru a lua măsurile adecvate”, a declarat prim-adjunctul directorului STS Ionel-Sorin Bălan, potrivit unui comunicat de presă.
1.600 de specialişti asigură suportul tehnic astfel încât să nu fie înregistrate întreruperi ale serviciilor puse la dispoziţie, iar echipamentele centrale de comunicaţii şi tehnologia informaţiei instalate pentru acest proces electoral sunt funcţionale şi au o disponibilitate de 100% din momentul punerii în funcţiune şi până astăzi.
Potrivit sursei citate, personalul specializat al STS asigură asistenţă tehnică pentru utilizarea echipamentelor din secţiile de votare şi consiliază operatorii de calculator cu privire la utilizarea tabletelor şi Aplicaţia pentru verificarea dreptului de vot.
STS precizează că au fost operaţionalizate 41 de centre de preluare a apelurilor, câte unul în fiecare judeţ şi unul pentru Bucureşti-lfov şi străinătate, care funcţionează neîntrerupt, 24 de ore din 24.
Pentru buna desfăşurare a procesului electoral, STS a configurat şi distribuit peste 25.300 de tablete atât în ţară, cât şi în străinătate. De asemenea, există şi o rezervă care poate fi utilizată la nevoie. ”În străinătate sunt suficiente tablete, au fost distribuite între 4 şi 11 tablete pentru o secţie de votare”, a mai transmis STS. Până la această oră, în străinătate au votat 189.774 alegători.