Primarul Sectorului 5: Consiliul Local 5 a votat obținerea de fonduri europene pentru un centru multifuncțional cu dotări sportive și culturale pentru copiii din comunitate

Vlad Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, anunță că în ședința Consiliului Local 5 s-a votat obținerea de fonduri europene pentru un centru multifuncțional cu dotări sportive și culturale pentru copiii din comunitate.
  • 𝐂𝐎𝐍𝐒𝐈𝐋𝐈𝐔𝐋 𝐋𝐎𝐂𝐀𝐋 𝐀𝐋 𝐒𝐄𝐂𝐓𝐎𝐑𝐔𝐋𝐔𝐈 𝟓 𝐀 𝐀𝐃𝐎𝐏𝐓𝐀𝐓 𝐎 𝐇𝐎𝐓𝐀̆𝐑𝐀̂𝐑𝐄 𝐂𝐄 𝐏𝐑𝐄𝐕𝐄𝐃𝐄 𝐎𝐁𝐓̦𝐈𝐍𝐄𝐑𝐄𝐀 𝐃𝐄 𝐅𝐎𝐍𝐃𝐔𝐑𝐈 𝐄𝐔𝐑𝐎𝐏𝐄𝐍𝐄 𝐏𝐄𝐍𝐓𝐑𝐔 𝐔𝐍 𝐂𝐄𝐍𝐓𝐑𝐔 𝐌𝐔𝐋𝐓𝐈𝐅𝐔𝐍𝐂𝐓̦𝐈𝐎𝐍𝐀𝐋 𝐂𝐔 𝐃𝐎𝐓𝐀̆𝐑𝐈 𝐒𝐏𝐎𝐑𝐓𝐈𝐕𝐄 𝐒̦𝐈 𝐂𝐔𝐋𝐓𝐔𝐑𝐀𝐋𝐄 𝐏𝐄𝐍𝐓𝐑𝐔 𝐂𝐎𝐏𝐈𝐈𝐈 𝐃𝐈𝐍 𝐂𝐎𝐌𝐔𝐍𝐈𝐓𝐀𝐓𝐄 𝐒̦𝐈 𝐒̦𝐈-𝐀 𝐀𝐋𝐄𝐒 𝐕𝐈𝐂𝐄𝐏𝐑𝐈𝐌𝐀𝐑𝐈𝐈

În cadrul ședinței Consiliului Local al Sectorului 5 de astăzi, 19 noiembrie 2024, a fost votată componența comisiilor de specialitate, și totodată, a fost ales președintele de ședință pe o perioadă de cel mult 3 luni, în persoana doamnei Mihaela Gorneanu.

De asemenea, tot astăzi, în cadrul unei ședințe de îndată, a fost adoptată o hotărâre referitoare la depunerea spre finanțare din fonduri europene, a unui proiect al DGASPC 5, ce prevede construirea unui Centru Multifuncțional cu dotări sportive și culturale pentru copii.

Proiectul privind excluziunea socială și riscul la sărăcie pentru minori, vizează un grup țintă de 260 de copii, cu vârste sub 18 ani. Valoarea proiectului este de 2 milioane 300 de mii de euro și are 48 de luni termen de implementare.

Tot în cadrul aceleiași ședințe, au fost votați viceprimarii Sectorului 5, și anume: domnul Mircea-Horațiu Nicolaidis și domnul Alexandru Sebastian Lazarov.

“Unii consilieri pe care i-ați votat și pe care i-ați trimis să vă reprezinte interesele în Consiliul Local al Sectorului 5, au ales să părăsească sala și să nu participe la votul pentru un proiect extrem de important pentru copiii din comunitatea noastră și pentru alegerea viceprimarilor. Așa au înțeles cei din USR și PNL să-și facă datoria față de dumneavoastră, cetățenii, și mai ales, față de persoanele vulnerabile din sector.

Eu am promis că sunt dispus să colaborez cu toți consilierii, indiferent de culoarea politică, pentru binele comunității, dar reprezentanții USR și PNL nu sunt interesați cu adevărat de soarta dumneavoastră.”, a transmis primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare