Partidul lui Cioloş, REPER, vrea „cordon sanitar” împotriva „putinismului”

Rezultatul alegerilor prezidenţiale din România a scos la iveală un adevăr dureros: eşecul şi impotenţa guvernărilor de până acum, lipsa de unitate a forţelor democratice, reformiste şi faptul că au fost prea puţine astfel de voci în Parlament ne costă dezastrul de acum, susţin reprezentanţii REPER, scrie Agerpres.

„Democraţia este sub asalt astăzi şi trebuie apărată. În acest context critic, partidul REPER îşi exprimă sprijinul ferm pentru Elena Lasconi şi face un apel către toate forţele politice pro-democratice să se unească pentru formarea unui cordon sanitar împotriva extremismului şi a influenţelor distructive care ameninţă România”, se arată într-un comunicat de presă al formaţiunii.

Ramona Strugariu, copreşedinta REPER, atrage atenţia că „extremismul şi putinismul nu mai sunt doar pericole externe; ele sunt deja prezente aici, acasă”.

„Avem în turul doi la alegerile prezidenţiale un candidat mai radical decât AUR. Asta spune ceva despre eşecul politicii de până acum şi despre România uitată: cei vulnerabili, cei ignoraţi în nevoile lor, cei tăcuţi şi sătui de minciuni. Partidele responsabile pentru rănile adânci din societate să se trezească, în al 12-lea ceas. Nu ne putem permite să ajungem idioţii utili ai Kremlinului. Este timpul să strângem rândurile şi să luptăm împreună pentru a proteja Preşedinţia şi a transforma Parlamentul României într-un scut care apără democraţia, prosperitatea şi progresul României. Avem nevoie de o reformă profundă a statului. Şi să ţinem România în Europa. Iar acest lucru este posibil doar cu Parlament democratic, competent şi cu o guvernare la fel”, a declarat Strugariu, conform sursei citate.

Dragoş Pîslaru, copreşedinte REPER, susţine că este momentul pentru soluţii.

„Nu este momentul să căutăm vinovaţi, ci să oferim soluţii reale pentru cetăţeni. REPER face un apel la unitate: doar împreună putem construi un viitor mai bun, bazat pe democraţie, solidaritate şi un angajament ferm faţă de valorile europene. Este responsabilitatea noastră comună să ţinem România departe de influenţele extremiste şi autoritare”, a arătat Pîslaru, citat în comunicat.

Partidul REPER reafirmă că „doar printr-o mobilizare unitară şi hotărâtă pe 1 şi pe 8 decembrie putem opri ascensiunea extremismului şi legionarismului, care sunt un pericol real pentru România”.

„Parlamentul trebuie salvat. REPER trimite acolo oameni profesionişti, solizi în lupta lor pro-democraţie şi împotriva extremismului, prin toată cariera lor. De asta are nevoie România”, au transmis liderii REPER.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare