„Pentru că la prezidențiale nu a ieșit cum au dorit partidele care au condus până acum România, cetățeanului român i s-a pus un pistol în ceafă, desigur la figurat, și este somat de dimineață până seara asupra faptului că suntem în pericol de a ne autoexclude sau de a fi excluși din NATO și din UE. Aud apeluri patetice, ca să nu spun isterice, adresate cetățenilor, pentru a vota într-un anumit fel. Pentru că vezi Doamne altfel vom fi ejectați din paradis și aruncați în infern”, spune jurnalistul Sorin Roşca Stănescu

„Astăzi, chiar de ziua națională a României, personalități politice de prim rang, tam nesam, pun sub semnul întrebării statutul acestei țări. Suntem europeni. Facem parte din NATO. Și în aceste condiții, ce sens au mesajele pe care le auzim încă de dimineață, prin care românii sunt somați să voteze pentru ceea ce au deja. Respectiv pentru parcursul lor euro-atlantic. Ce induc aceste mesaje?”, scrie jurnalistul Sorin Roşca Stănescu, conform activenews.ro. 

„Pentru că la prezidențiale nu a ieșit cum au dorit partidele care au condus până acum România, intorcându-și la figurat fața de la cetățeni, pentru că socotelile electorale nu au ieșit. S-a dat alarma generală. Cetățeanului român i s-a pus un pistol în ceafă, desigur la figurat, și este somat de dimineață până seara asupra faptului că suntem în pericol de a ne autoexclude sau de a fi excluși din NATO și din Uniunea Europeană. Aud apeluri patetice, ca să nu spun isterice, adresate cetățenilor, pentru a vota într-un anumit fel. Pentru că vezi Doamne altfel vom fi ejectați din paradis și aruncați în infern.

Votăm pentru viitorul parlament al României și asta, desigur, reprezintă un eveniment extrem de important care, în absența unor situații excepționale, în care Parlamentul ar putea fi dizolvat înainte de încheierea mandatului, se întâmplă doar odată la patru ani.

De votul nostru depinde configurația viitoarei majorități. Iar de această configurație depinde modul în care se va forma Guvernul, persoana viitorului premier, precum și următoarele poziții în stat de Președinte al Senatului și respectiv de Președinte al Camerei Deputaților.

Această arhitectură viitoare, indiferent cum ar fi ea alcătuită, va gestiona sub toate aspectele România și în orice caz, nu ar putea fi de natură să ne schimbe statutul altfel decât în sens pozitiv. Pot câștiga alegerile și forma viitoarea majoritate cei care au condus această țară în ultimii 35 de ani și care au înregistrat victorii notabile, dar și numeroase eșecuri pe care, din patru în patru ani, românii au posibilitatea să le noteze.

Într-o Europă care s-a îndreptat în mare măsură către progresism, respectiv către un neomarxism care proclamă egalitarismul cu orice preț, care nu numai că tolerează dar chiar încurajează familia de tip homosexual și educația copiilor în acest sens, precum și schimbarea de sex, inclusiv a minorilor și-a făcut cum era și firesc locul și o altă societate, nu numai în Europa ci și în Statele Unite, care militează pentru o competiție a valorilor și care respinge globalismul ca și curent ideologic, proclamând primatul statelor naționale.

Cetățenii care votează azi au posibilitatea să aleagă una sau alta. Indiferent ce vor alege, indiferent dacă vor respinge globalismul și progresismul și vor da câștig de cauză suveranismului, ei trebuie să aibă posibilitatea până la închiderea urnelor să aleagă fără exercitarea unor presiuni subliminale sau fără a fi șantajați emoțional.

Una dintre pastilele pe care le postez în această zi face o paralelă între imaginea dezolantă a sutelor de mii de saci albi, cu voturi, saci plimbați de colo-colo în vederea renumărării și o altă imagine de-a dreptul morbidă a sacilor negri unde erau vârâte trupurile neînsuflețite ale românilor, despre care se presupunea că au căzut victime pandemiei.

Mă gândesc că dacă nu mai vrem să fim confruntați în viitor cu asemenea imagini, e bine ca prin votul nostru să încercăm să schimbăm ceva. Și în niciun caz să nu ne lăsăm panicați de fel de fel de avertismente stupide legate de parcursul nostru euroatlantic. Sunt convins că la capătul acestei zile vom ieși în câștig”, scrie SRS.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare