Imagini de la Revoluţia Română vor fi rulate pe monitoarele de la Palatul Parlamentului

Imagini de la Revoluţia Română vor fi rulate pe monitoarele de la Palatul Parlamentului, iar o expoziţie de fotografie în memoriam va avea loc în luna decembrie, a decis luni Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, care a aprobat o solicitare a Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 în acest sens.

Documentul aminteşte că se împlinesc 35 de ani de la evenimentele care au dus la căderea comunismului.

„Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru îndeplinirea misiunii sale de cercetare, apărare şi promovare a eroismului şi demnităţii românilor în Revoluţia Română din Decembrie 1989, organizează o serie de manifestări dedicate împliniri a 35 ani de la acest eveniment cardinal din istoria contemporană a ţării noastre. În acest sens, vă rugăm să aprobaţi ca în perioada 3 – 23 decembrie pe monitoarele amplasate în sediul Camerei Deputaţilor să ruleze imagini din zilele Revoluţiei, iar în unul dintre holurile situate la nivelul P 1 sau S1 să aprobaţi amplasarea unei expoziţii de fotografie, menită să readucă în memoria celor care vizitează Palatul Parlamentului lupta şi sacrificiul poporului român pentru înlăturarea dictaturii ceauşiste”, se arată în solicitarea aprobată de conducerea Camerei Deputaţilor.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare