„Ies de prin toate crăpăturile societății și de prin toate partidele. Mișună prin toate instituțiile, prin universități și prin poliție, prin școli și chiar prin Servicii, prin presă și prin penitenciare. Dacă s-a răzgîndit Klaus Iohannis că poate trăi și fără un post la NATO, că-i bun și postul de comisar la Comisia Europeană, poate chiar și de senator la București, dacă nu ține de prim-ministru, de ce nu s-ar fi răzgîndit și Marcel Ciolacu? Ce să facă? Nu toți pot fi președintele României! Merge și cu șefia PSD. De ce să nu se întoarcă? Ce dacă a demisionat de gura lumii și de frica procurorilor? Ce să facă la Buzău? Unde s-o ducă pe Docuz? Cum să nu mai apară el la televiziuni și cum să nu mai zboare la Monte Carlo?”, scrie, în Cotidianul, jurnalistul Cornel Nistorescu.
„S-a răzgîndit sub presiunea aducerilor aminte, dar și de frică și de dragul puterii. Nu-i normal să simtă și el cum înmugurește gîndul că scapă? Poate mai are un pui de șansă să pescuiască o vreme în Piața Victoriei! Iese Georgescu, se pupă cu AUR și pune piciorul în prag:
-Sau eu, sau anticipate!
Judecătorii Curții Constituționale de ce nu s-ar răzgîndi? La urma urmelor, numărarea tuturor voturilor este lipsită de importanță. Ei au așteptat destul. Au fost de treabă și s-au conformat. Dar e prea de tot să se trezească alungați de popor. Mai bine renunță. Și așa sunt prea multe voturi și durează. De ce să nu se bucure de liniștea postului? Mai au atîția ani de dormit în scaun. De ce n-ar lăsa-o baltă? Nebunia cu re-numărarea n-a fost ideea lor. Ei au fost de acord, dar se îngroașă gluma. Și-i prea de tot!
Boala răzgînditului bîntuie peste tot. Se schimbă președintele, se schimbă ministrul, se schimbă patronul. Trebuie să te adaptezi. Să-ți nuanțezi judecățile și deciziile.
Biata Lăsconi s-ar pupa și cu PSD-ul pe care l-ar fi călcat clămpănit în piciorușele ei mici. Numai să-i iasă voturile. Să se vadă la Cotroceni și să se întoarcă în aplauzele poporului la Hațeg.
Razgîndacii sunt vînătorii de oportunități.
-Este mai bine cu…
-Cîștigăm mai mult dacă….
În țara noastră, răzgîndirea este un sport, o vocație, o îndeletncire profitabilă.
Nu s-a răzgîndit și Gigi Becali cînd s-a întors în politică?
Ca o boală, bîntuie prin politică un soi de îndoială de Dîmbovița, cu parfum de baltă și sînge, de putere și aplauze, în care obrazul nu crapă și absența caracterului nu sufocă, în care trecerea în noua barcă a puterii este o dovadă de inteligență, nu de caracter.
Te bagi oriunde cînd adie ispitele și pleci cînd lucrurile nu mai arată convenabil. Și fugi cînd se prăbușesc.
La noi, răzgîndirea este o profesie, nu o slăbiciune!
De ce să nu sari peste onoare dacă îți stă în cale și te împiedecă, zic Ciolacu și Lăsconi, și Iohannis, și ceilalți.
Răzgîndirea nu-i decît un mod de a fi al celor care nu sunt decît o belea în viața tuturor”, scrie Nistorescu.
