Radio France International (RFI): „În România, democraţia a fost pusă pe pauză”

Vineri, 6 decembrie, Curtea Constituțională a României a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale  cu mai puțin de 48 de ore înainte de desfășurarea celui de-al doilea. Diaspora începuse deja să voteze când cei nouă judecători au indicat că ar trebui organizate noi alegeri. În discuție, potențiala înșelăciune a candidatului naționalist Călin Georgescu, care a venit primul spre uimirea tuturor, pe fond de suspiciuni de ingerință rusă, scrie RFI, conform mariustuca.ro.

De atunci,  România își pune întrebări și se dezbină. Multe voci critică o decizie foarte târzie, care nu le convine decât celor două mari partide aflate în fruntea țării de la căderea regimului comunist. Cu toate acestea, Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal au fost tocmai marii perdanți la aceste alegeri.

Comentariile și zvonurile sunt încă puternice, la fel și încercările de explicații. Este evidențiat în mod deosebit rolul serviciilor secrete, cu ideea unui scenariu care ar fi mers prost, mergând prea departe în favoarea lui Călin Georgescu

În acest context politic electric, țările Uniunii Europene și-au dat acordul joi, 12 decembrie, cu privire la apartenența deplină a României și Bulgariei la spațiul Schengen de la 1 ianuarie… După o așteptare nesfârșită. Bucureștiul și Sofia au publicat o declarație comună în care salută „ o decizie istorică” și reamintesc că acesta a fost un „obiectiv cheie” „de la intrarea lor în Uniunea Europeană” în 2007.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare