Ministrul de Interne anunță deschiderea a zeci de dosare penale, după apelurile la violență și amenințările de pe rețelele sociale

Zeci de dosare penale au fost deschise recent, ca urmare a apelurilor la violență și a mobilizărilor pentru manifestații la sediile partidelor, a precizat ministrul de Interne, Cătălin Predoiu.

”Fără îndoială sunt monitorizate şi sunt şi luate măsuri procedurale. Acolo unde au fost cazuri manifeste de încărcare a legii, sunt în jur de 40 de dosare penale deja instrumentate de poliţişti şi deferite procurorului, sunt în anchetă la procuror. Ori de câte ori vor apărea astfel de cazuri, Poliţia va reacţiona, sunt convins, pe bază de rezultat în teren, că şi parchetele vor reacţiona, reacţionează de altfel la ora la care vorbim. Sigur că anchetele acestea nu se pot face bătând din palme şi asta demonstrează că se lucrează profesionist, pe bază de legi democratice, nu trăim în dictatură, să rezolve un dosar penal de la o zi la alta, fără să strângă toate probele necesare. Dar (…) din nou cu un mesaj către cetăţeni, care toţi au rude, au copiii, au prieteni, care au trăit până acum în pace şi linişte, pace adevărată, nu cea ipocrită propagată de către un candidat care încurajează un astfel de comportament: să nu pierdem acest bun! Pacea şi liniştea socială a fost câştigată cu greu în România, păstrată, cultivată şi este un bun naţional. Pacea şi liniştea socială este un bun naţional”, a subliniat ministrul de Interne, la Antena 3.

Predoiu a arătat că nu este vorba despre susţinerea unui candidaturi, ci a ideilor promovate de un candidat.

 

”Încă o dată, nu problema susţinerii unui candidat sau altuia se pune aici, ci problema valorilor pe care le promovează, a comportamentelor pe care le promovează şi atentatului, a atacului la un mod de viaţă pe care românii şi l-au câştigat cu greu, în zeci de ani de zile”, a adăugat Cătălin Predoiu.

 

Sursa: B1

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare