Protest sindical în faţa CCR

Reprezentanţii Blocului Naţional Sindical au anunţat că vor organiza miercuri dimineaţa un protest în faţa Curţii Constituţionale, nemulţumiţi că CCR nu a luat deocamdată în discuţie sesizările prin care se invocă excepţia de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte OUG 79/2017, care vizează transferul de taxe de la angajator la angajat, a informat agerpres.ro.

„Ţin să vă informez că de mâine dimineaţă Blocul Naţional Sindical se va afla în protest, în faţa Curţii Constituţionale a României. Reamintesc că în noiembrie 2017 Guvernul a adoptat această ordonanţă 79 care a bulversat efectiv piaţa muncii, mediul de afaceri, dar şi impactul asupra sistemului de securitate socială din România. Aşa cum spunea şi colegul meu, Bogdan Hossu, a distorsionat masiv inclusiv raportările de salarii brute pe care le facem la nivel european. De aici şi creşteri de astea spectaculoase, pe care unii comentează. Noi – patru din cinci confederaţii sindicale – la fel ca şi domniile voastre, am sesizat în noiembrie 2017 Avocatul Poporului. Avocatul Poporului de la vremea respectivă – genunchii cam moi… probabil şi presiunea politică asupra lui… – a refuzat să dea curs sesizării noastre”, a declarat preşedintele BNS, Dumitru Costin, în cadrul reuniunii Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, pe tema salariului minim.

El a menţionat că, în acest context, BNS a ales să deschidă procese în instanţă referitoare la cazuri concrete.

De asemenea, Dumitru Costin a recomandat ca în perioada următoare să fie încheiat un acord tripartit Guvern – patronate – sindicate, în cadrul căruia să fie analizate inclusiv soluţii alternative de politică fiscală, care să substituie Ordonanţa 79.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare