Guvernul Spaniei vrea să interzică băuturile îndulcite în cantinele şcolare

Guvernul spaniol a anunţat joi o serie de măsuri destinate îmbunătăţirii calităţii alimentaţiei în cantinele şcolare, preconizând interzicerea băuturilor îndulcite şi obligativitatea de le oferi elevilor fructe şi legume în fiecare zi, informează AFP, citată de Agerpres.

”Toţi copiii, indiferent de locul lor de naştere, au dreptul la o alimentaţie sănătoasă”, a argumentat ministrul Consumului, Pablo Bustinduy, anunţând aceste măsuri, care vor fi incluse ”într-un decret pentru promovarea unei alimentaţii sănătoase şi durabile în unităţile şcolare”.

Textul, în prezent în curs de redactare, va garanta în special ”consumul zilnic de fructe şi legume şi va elimina băuturile răcoritoare din gustările” servite în şcoli, a precizat ministrul, membru al partidului Sumar, o formaţiune de stânga radicală.

Măsurile au fost anunţate cu ocazia publicării unui studiu realizat de acelaşi minister, potrivit căruia copiii spanioli care provin din familii cu venituri mici ”consumă mai multe băuturi răcoritoare şi mai puţine fructe şi legume” şi sunt mai susceptibili decât alţii la a deveni supraponderali.

Potrivit acestui studiu, publicat anual, obezitatea la copiii spanioli cu vârste cuprinse între şase şi nouă ani s-a diminuat în 2023 cu ”4,5% per ansamblu”, ceea ce reprezintă ”cea mai puternică scădere înregistrată în serie istorică”, dar continuă să afecteze peste o treime din elevi (36,1%).

”Această situaţie este îndeosebi preocupantă în familiile care câştigă mai puţin de 18.000 de euro pe an şi unde obezitatea afectează aproape jumătate (46,7%)” din copii, în comparaţie cu ”29,2% în rândul familiilor unde veniturile depăşesc 30.000 de euro pe an”, a subliniat ministerul spaniol într-un comunicat.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare