„Aș râde dacă ar fi la alții, dar e la noi. Nicușor Dan a organizat un referendum care a costat aproape 2 milioane de euro, hai să calculăm suma în secții de spital sau grădinițe sau creșe, de care avem nevoie. Am făcut un referendum prin care el a transmis ca are un proiect, are o treabă. Ne arată acum ca nu avea nici o treabă, că l-a făcut în dorul lelii, ca să se bage în seamă…conform principiului lui Peter aspiră la un nivel superior de incompetență, ca nici la primărie nu a convins”, a afirmat Silviu Predoiu, scrie canal33.ro.
Primarul Capitalei susține că va participa la alegerile prezidențiale din primăvară ca independent, deși circulă zvonuri că va fi susținut de USR și PNL.
Silviu Predoiu consideră ca Nicușor Dan nu are șanse prea mari: “Nicușor Dan uită că a ieșit primar pentru că șefii de partide PNL și PSD, cei mari, nu au vrut să propună niște nume serioase la primării, pentru că știau că cel care ia Primăria Capitalei poate deveni contracandidatul în partid, pentru că are o greutate foarte mare și atunci s-au jucat cu Firea, cu dr. Cîrstoiu. De aceea a ieșit primar, nu pentru că l-a găsit cineva bun”.