Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a prezentat, pe Facebook, „greaua” moștenire lăsată de guvernul PSD actualului executiv PNL, mai exact, potrivit INS, o creștere economică sustenabilă, echilibrată și inclusivă, plus 18,1% investiții în primele 9 luni față de acceeași perioadă a anului trecut.
„Greaua” moștenire lăsată de #guvernulPSD – o creștere sustenabilă, echilibrată, incluzivă.
Plus 18,1% la investiții productive la 9 luni din 2019 față de aceeași perioadă din 2018.
Date INS de azi: O creștere economică de 4%, sustenabilă, cu o contributie echilibrată consum-investitii. Investițiile (FBCF) au contribuit cu +3,8 pp la creșterea economică. Consumul a crescut și el. Contribuții negative au venit de la exportul net și variația stocurilor – evoluții care necesită continuarea măsurilor structurale și în 2020.
Pe partea de valoare adăugată creșterea din sectorul Constructii – datorată facilităților fiscale acordate de la 1 ian 2019 (îndeosebi salariul minim net de 500 euro în acest sector) și mărirea investițiilor publice – a condus la o contributie pozitivă de 0,6 pp la creșterea economică din primele 3 trimestre”, se arată pe pagina de Facebook a fostului ministru al Muncii, Marius Budăi.