Călin Georgescu: „La 35 de ani de când s-a murit pentru Libertate, avem iar în fruntea statului un dictator şi un nou PCR, format din PSD-PNL; Nu vă faceţi iluzii d-lor politicieni, noi, poporul român, suntem Binele acestei naţiuni, voi reprezentanţi Răul, niciodată Răul nu va învinge Binele, aşa va fi şi acum”

În cadrul unei intervenții publice, Călin Georgescu a tras un semnal de alarmă cu privire la ceea ce el consideră a fi o revenire a dictaturii în România, acuzând actuala coaliție de guvernare, formată din PSD și PNL, de perpetuarea unui sistem corupt și opresiv, scrie realitatea.net.

Georgescu a subliniat că, la 35 de ani după Revoluția din 1989, România se confruntă din nou cu un regim autoritar. El a făcut referire la sacrificiile a 1116 oameni care au luptat pentru libertate în timpul revoluției, afirmând că, în prezent, poporul român se regăsește într-o nouă formă de tiranie. Una dintre temele centrale ale discursului său a fost corupția, un fenomen care, în opinia sa, a fost alimentat de politicile și acțiunile actualilor lideri politici:

„Dragii mei, bună seara

Cadoul nostru de Craciun de la politicieni pentru anul acesta este tirania. Da, initial as fi spus ca azi a murit democratia, dar nu este asa. Democratia inca traieste prin oamenii acestui popor, prin noi insine, dar azi am asistat la un eveniment diabolic.

Coruptia a nascut un nou dictator, si moasa la nastere i-a fost chiar PSD-PNL. De fapt, astazi intreaga lume a vazut renasterea dictaturii in Europa, cu ajutorul unor institutii profund viciate si afectate de coruptie.

Coruptia este inglobarea unor pacate de moarte, asa cum le numeste religia noastra. De aceea coruptia va muri sigur, in curand.

In postul sfant al Nasterii Domnului, ce au pus politicienii pe masa poporului nostru: Au pus pacatele capitale. Primul este mandria, pentru ca mandria este exagerarea faptelor proprii, asociate cu dispretul fata de Dumnezeu, semeni si natura.

 

Al treilea ar fi imbuibarea, adica cel cuprins de lacomie, aceasta lacomie care face din hrana scopul pentru care traieste, si astfel ca iata cum politicienii nu se mai satura de atata imbuibare.

Ar mai fi un pacat, poate chiar primul, si anume frica. Pentru ca lor le este frica de curajul, de demnitatea, de vointa, de determinarea poporului roman. Sa nu uitati acest lucru, dragii mei, pentru ca aceasta este forta unitatii noastre.

Păcatele voatre, domnilor politicieni, sunt capitale. Si va asigur ca nu veti fi iertati nici de oameni, nici de Dumnezeu. Noi, poporul roman vom invinge va asigur ca vom invinge. Coruptia si dictatura se vor prabusi din nou, pentru ca, desi nu este usor, ramane sigur o regula universal valabila, si anume ca binele invinge intotdeauna raul. Poporul roman este binele, in timp ce politicienii corupti sunt definitia raului absolut”, a spus Călin Georgescu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare