O femeie a fost arsă de vie duminică într-un vagon de metrou din New York într-un atac intenţionat, potrivit poliţiei din New York, care duminică după-amiază a arestat o persoană în legătură cu acest eveniment, informează luni EFE, relatează Agerpres.
Potrivit reţelei de televiziune ABC7, persoana arestată, căreia nu i s-a adus încă acuzaţii specifice, este un cetăţean din Guatemala în vârstă de 33 de ani, care locuia de „câţiva ani” în SUA, dar identitatea sa este momentan necunoscută. Suspectul a fost reţinut la o altă staţie de metrou. Nu se cunoaşte identitatea victimei deoarece trupul i-a „ars complet”, ceea ce a făcut imposibilă recunoaşterea.
Poliţia a confirmat că femeia a murit din cauza arsurilor după ce atacatorul i-a aprins hainele cu o brichetă. Un clip video care a apărut online îl arată pe ucigaş urmărind cum flăcările se răspândesc pe corpul victimei.
„Este una din cele mai depravate crime pe care o persoană le poate comite”, a declarat comisarul de poliţie Jessica Tisch. „În momentul în care trenul a intrat în gară (în Coney Island, la sud de oraş), suspectul s-a îndreptat calm spre victimă, care era aşezată în capătul unui vagon, şi a folosit ceea ce credem că este o brichetă pentru a aprinde hainele victimei, care a fost cuprinsă (de flăcări) în câteva secunde”, a declarat Tisch într-o conferinţă de presă.
Dacă se confirmă originea guatemaleză a atacatorului, infracţiunea se produce într-un moment de tensiune în SUA pe tema imigraţiei, după ce preşedintele ales, Donald Trump, a asociat în timpul campaniei electorale imigranţii fără acte cu creşterea criminalităţii, fără însă a furniza dovezi.
sursa – AGERPRES