Anunţ important pentru contribuabilii români

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a anunţat vineri că organizează, în perioada decembrie 2019 – ianuarie 2020, sesiuni de asistenţă a contribuabililor şi a reprezentanţilor acestora, în cadrul cărora vor fi prezentate constatări ANAF selectate ca urmare a inspecţiilor fiscale desfăşurate.

Principalele constatări, rezultate din acţiunile de control realizate la contribuabilii persoane juridice, vizează modalităţile de calcul al rezultatului fiscal, al impozitului pe veniturile din investiţii sau aspecte referitoare la taxa pe valoarea adăugată, cum ar fi înregistrarea în scopuri de TVA, evidenţa operaţiunilor, sfera de aplicare şilimitările speciale ale dreptului de deducere, a precizat un comunicat de presă al instituţiei.

La întâlniri vor participa specialişti din cadrul structurilor de asistenţă contribuabilişi ai structurilor de inspecţie fiscală, care vor prezenta situaţii concrete identificate, precum şi modalitatea de remediere a deficienţelor constatate.

Lista întâlnirilor organizate de ANAF este publicată pe pagina de internet a instituţiei, la rubrica INFO Publice / Servicii oferite de ANAF.

Informaţii suplimentare se pot obţineutilizând Formularul de contact disponibil pepagina de Internet  www.anaf.ro  şitelefonic, prin contactarea Serviciului de asistenţă telefonică a contribuabililor – Call-center, la numărul de telefon 031.403.91.60.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare