Nicuşor Dan – desemnat candidat al USR Bucureşti pentru Primăria Capitalei

Deputatul independent Nicuşor Dan a fost desemnat, într-o şedinţă de conducere, candidatul USR Bucureşti pentru Primăria Capitalei, a declarat preşedintele interimar al organizaţiei, Dumitru Dobrev, a informat agerpres.ro.

„Prin votul delegaţilor, vot secret, a fost desemnat candidatul USR pentru funcţia de primar general în persoana lui Nicuşor Dan. De acum încolo, urmează să vedem cum negociem cu partenerul de alianţă, cu PLUS, iar mai departe cu PNL, în vederea desemnării unui candidat comun al opoziţiei pentru Primăria Generală”, a precizat Dumitru Dobrev, pentru AGERPRES, după şedinţa Conferinţei Municipale.

Nicuşor Dan a obţinut 57 de voturi, Mihnea Bărbulescu – 20 de voturi, iar Dragoş Dragoteanu – 2 voturi. Două voturi au fost anulate. Candidatul a fost stabilit în urma votului exprimat de către delegaţii sectoarelor.

De altfel, începând de sâmbătă după-amiaza şi până luni, cei peste 2.000 de membri ai organizaţiei din Capitală sunt aşteptaţi să voteze în vederea stabilirii preşedintelui USR Bucureşti şi a celor 14 membri ai Biroului Municipal.

Pentru preşedinţia USR Bucureşti s-au înscris şapte candidaţi: deputaţii Cristian Seidler şi Claudiu Năsui, consilierii municipali Bogdan Stroe, Marian Bumbar şi Cosmin Victor Smighelschi, precum şi Mihnea Dobre (USR Sector 4) şi Antonio Andruşceac (candidatul USR pentru Primăria Sectorului 4).

USR Bucureşti își alege conducerea și candidatul pentru Primăria Capitalei după scandalul legat de colaborarea cu securitatea a fostei președintă

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare