Poliţiştii şi rezerviştii militari ies la protest în Piaţa Constituţiei

Angajaţii din apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, dar şi cei din structuri asociative ale rezerviştilor militari, inclusiv ACMRR din MAI, vor participa, vineri, în Capitală, la un protest prin care se va solicita, printre altele, rezolvarea problemelor cu privire la orele suplimentare de lucru, scrie dcnews.ro.

Potrivit Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual, miercuri a avut loc o nouă întâlnire, cea de-a patra, între federaţiile sindicale reprezentative şi conducerea MAI, pe marginea identificării unor soluţii urgente de revenire la drepturile anterioare, ”ciuntite” prin OUG 156/31.12.2024.

”Având în vedere mandatul primit de la membrii de sindicat, consultaţi în ultimele zile, FSNPPC a decis că, în contextul în care nu există o iniţiativă concretă de corectare rapidă a OUG 156/2024 (solicităm: revenire la plata majorării pentru orele lucrate planificat în zilele de SDSL (sărbători legale – n.r.), plata majorării pentru orele suplimentare prestate de luni până duminică, precum şi indexarea pensiilor militare cu rata medie a inflaţiei cunoscute), protestele planificate continuă”, se precizează în comunicat.

Astfel, vineri, începând cu ora 12,00, va începe protestul comun al organizaţiilor sindicale din familia ocupaţională apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – la care se alătură şi unele structuri asociative ale rezerviştilor militari, inclusiv ACMRR din MAI -, în Piaţa Constituţiei, de unde se va pleca în marş către Ministerul Finanţelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Muncii, Ministerul Afacerilor Interne, urmând apoi traseul spre Piaţa Victoriei, la Guvern, unde se va protesta până la ora 16,00 – 16,30.

”Acţiunile sindicale sunt legal organizate, sens în care avem protocol încheiat cu Primăria Capitalei, iar participarea la acest protest a colegilor în activitate se efectuează conform legislaţiei în vigoare, aceştia deplasându-se în Bucureşti cu mijloace de transport puse la dispoziţie de organizaţia noastră ori individual sau în grupuri mici, de la caz la caz”, menţionează FSNPPC, conform Agerpres.

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual a postat acum 8 ore un mesaj pe Facebook alături de mai multe fotografii prin care transmite că ”primele autocarele din cele mai îndepărtate județe – TM, CS, MM, BH au plecat spre București”. De asemenea, SNPPC mai transmite: ”Ne vedem la protest la orele 11.00 în Piața Constituției!”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare