Coreea de Nord a condamnat vineri exerciţiile militare comune desfăşurate de Coreea de Sud, Japonia şi SUA şi a ameninţat că va răspunde prin exercitarea dreptului său de autoapărare ”într-o manieră mai intensivă”, transmite AFP, conform Agerpres.
Aceste manevre militare trilaterale au fost organizate după ce Phenianul a lansat, în ultimele săptămâni, mai multe rachete cu rază scurtă de acţiune şi ceea ce afirmă că este o nouă ”rachetă hipersonică”.
Cele trei ţări aliate au organizat miercuri exerciţii aeriene comune, în cursul cărora deasupra Peninsulei Coreene au fost utilizate două bombardiere americane B-1B.
Ministerul de Externe nord-coreean şi-a exprimat ”îngrijorarea gravă legată de provocările” Statelor Unite, Coreii de Sud şi Japoniei, a relatat vineri agenţia de presă oficială nord-coreeană KCNA.
Aceste exerciţii comune ”arată clar încă o dată” necesitatea ca Phenianul să-şi exercite drepturile suverane şi să-şi apere interesele în materie de securitate ”într-o manieră mai intensivă”, a adăugat KCNA.
Coreea de Nord ”va descuraja orice provocare militară planificată de forţele ostile şi va apăra ferm interesele securităţii statului”, a mai declarat MAE de la Phenian.
sursa – AGERPRES