Senatorul PSD Lucian Romaşcanu a declarat că ministrul Agriculturii, Adrian Oros, l-a demis pe Costel Vânătoru de la şefia Băncii de Gene „noaptea ca hoţii”, pentru a lăsa locul de director la AFIR unui liberal.
„Azi-noapte, ca hoţii, un alt membru incompetent al Guvernului ruşinii Orban, de data asta sinistrul Agriculturii, a decis înlocuirea d-lui Costel Vânătoru din funcţia de director al Băncii de gene Buzău (aşa cum este cunoscută). Este un proiect de importanţă naţională, presupune selectarea şi conservarea a zeci de mii de seminţe ale soiurilor din România, iar domnul Vânătoru este cel care a visat, a înfiinţat şi are toate datele ştiinţifice să împlinească misiunea acestei bănci”, a scris Lucian Romaşcanu pe Facebook.
Fostul ministru al Culturii Lucian Romașcanu susține că decizia a fost luată de Guvern pentru a face loc unul liberal.
”Ce facem când trebuie să distrugem ceva? Luăm omul bun şi punem altul. De data asta, cel numit în loc nu are nicio vină, locul de eliberat era cel de director AFIR unde trebuie adus omul liberal, căci PeNeLizare să fie dacă o cer interesele partidului…”, a mai adăugat Romaşcanu.
Directorul Băncii Naţionale de Gene, cercetătorul Costel Vânătoru, a fost demis vineri de Ministrul Agriculturii.
Directorul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Adrian Chesnoiu, a declarat, la Buzău, unde a venit pentru a prelua atribuţiile de director al Băncii de Gene, după demiterea cercetătorului Costel Vânătoru, că în acest moment activitatea instituţiei este practic blocată.