Agresiunea verbală și fizică asupra personalului medical este ‘inacceptabilă’ și trebuie să fie combătută ferm și eficient, a declarat, sâmbătă, președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Cătălina Poiană.
În opinia sa, este esențială promovarea unui climat de respect și colaborare între pacienți și echipa medicală, bazat pe încredere și comunicare deschisă de ambele părți.
‘Agresiunea verbală și fizică asupra personalului medical este complet inacceptabilă și trebuie să fie combătută ferm și eficient. Este esențial să promovăm un climat de respect și colaborare între pacienți și echipa medicală, bazat pe încredere și comunicare deschisă de ambele părți. Medicul trebuie să fie un partener de încredere pentru pacient, iar violența nu are niciun loc în acest cadru. În orice societate civilizată, respectul și empatia sunt fundamentale pentru buna funcționare a relațiilor interumane, iar în domeniul medical, cu atât mai mult’, a declarat Poiană, potrivit unui comunicat al CMR remis AGERPRES.
Potrivit președintelui CMR, sănătatea este cea mai importantă valoare din viața unui om, iar cei care s-au pregătit pentru a o proteja, medicii și personalul medical, merită respectul semenilor lor, la fel cum și pacientul merită respectul medicilor, tratamentul profesionist și îngrijirea adecvată.
Reprezentanții Colegiului Medicilor din România fac un apel la autorități să întreprindă demersuri prin care personalul medical să fie protejat.
‘Există legislație în acest sens – Legea 95/2006, art 652 – însă ea trebuie cunoscută de fiecare cetățean și, în final, ea trebuie aplicată de autorități, conform procedurilor. Să construim împreună un mediu în care fiecare poate lucra fără frică și unde colaborarea, respectul și comunicarea reprezintă normalitatea, nu excepția. Pe de altă parte, trebuie înțeles că medicul este unul din primii profesioniști din sănătate care interacționează cu pacientul, iar anumite probleme nu țin și nu sunt în responsabilitatea medicului’, afirmă sursa citată.
Totodată, CMR afirmă că se angajează să promoveze și să susțină lupta împotriva agresiunii personalului medical și să colaboreze cu autoritățile pentru a asigura un mediu de lucru sigur.
‘Violența, sub orice formă, trebuie să fie sancționată prompt și eficient, pentru a preveni repetarea acestor incidente și pentru a proteja integritatea profesională și personală a
cadrelor medicale. Împreună, medici, pacienți – toți cetățeni ca parte din societate – putem crea un mediu de lucru respectuos și sigur, în care fiecare profesionist din domeniul sănătății să poată să-și desfășoare activitatea profesionist, fără teama de agresiune, bineînțeles oferind respect la rândul său și respectându-și fișa postului’, se mai arată în comunicat.
Sursa: AGERPRES