Ciolacu: Semnalul din PSD este unul de deschidere; În prima şedinţă a BPN vom îndrepta situaţia celor suspendaţi

Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat luni seara, într-o conferinţă de presă, că în prima şedinţă a Biroului Permanent Naţional se va discuta situaţia celor suspendaţi din partid, de către fosta conducere, în condiţiile în care „semnalul este unul de deschidere”.

  • „Semnalul partidului e unul de deschidere. Unii au fost excluşi, alţii au plecat, dar am uitat de cei suspendaţi.

Şi e cazul ca la prima şedinţă a Biroului Permanent să îndreptăm şi această categorie de oameni. Între timp noi am început să comunicăm, partidul s-a deschis mult mai mult. Duminica câte un lider vine şi are conferinţe de presă la partid. (…) Încercăm să intrăm în altă logică în altă dinamică, suntem un partid de opoziţie acum, şi trebuie să recunoştem acest lucru. Dar tot acest efort este îndreptat să recăpătăm încrederea între noi, ca şi colegi, şi automat celora cărora ne adresăm – cetatenii României – să reînceapă să–şi recapete încrederea în noi”, a declarat Ciolacu la finalul Conferinţei de alegeri a PSD Bucureşti.

El a adăugat că i-ar plăcea foarte mult „ca un intelectual de stânga, cum este Vasile Dâncu, să vină în partid”.

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare