Premierul francez Fancois Bayrou a respins luni ideea organizării unui referendum asupra imigraţiei, explicând că textul Constituţiei nu o permite, informează AFP, scrie Agerpres.
Preşedintele Emmanuel Macron anunţase, în timpul urărilor sale adresate francezilor pentru anul 2025, că le va cere să „tranşeze” asupra unor „subiecte hotărâtoare”, relansând printr-o formulare vagă opţiunea unui referendum, evocată adesea din 2017 încoace.
Macron subliniase atunci „alegerile care trebuie făcute pentru economia noastră, democraţia noastră, securitatea noastră, copiii noştri”.
„Imigraţia nu poate fi constituţional, chiar şi preferenţial, (…) subiect de referendum”, a afirmat luni Francois Bayrou, la postul de televiziune LCI.
„Aria referendumului este foarte clar definită de instituţii. Trebuie să fie vorba de organizarea puterilor publice, economice sau sociale”, a justificat premierul francez, fără a exclude posibilitatea de a putea solicita acest instrument asupra altor subiecte decât imigraţia.
Dreapta şi extrema dreaptă cer un referendum asupra imigraţiei, însă articolul 11 al Constituţiei franceze restrânge subiectele ce pot face obiectul unui asemenea vot, excluzând astfel politica privind migraţia.
sursa – AGERPRES