Guvernul a aprobat, vineri seară, majorarea plafonului pentru compesarea medicamentelor prin indexarea lui cu rata inflației din 2018. Astfel plafonul a fost suplimentat cu 73 de milioane de lei.
”Prin acest act normativ nu facem decât să mărim plafonul pentru medicamentele compensate prin indexarea cu rata inflației. Nu facem o diferențiere a taxel clowback între medicamentele generice și inovative. (…)
Clowback pune presiune pe medicamentele generice. Nicio companie nu își poate permite să suporte un clowback de 30%. (…) La începutul lunii ianuarie să veniți cu o formulă pentru clowback”, a declarat premierul Ludovic Orban, la începutul ședinței de Guvern.
Producătorii de medicamente au atras atenția că 2.500 de medicamente au fost scoase de pe piață din cauza taxei clowback, iar pacienții au rămas fără acces la medicamente esențiale.