Președinția Consiliului Uniunii Europene – preluată de Croația

Croaţia preia pentru prima dată miercuri preşedinţia rotativă a Consiliului UE, ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar aflându-se pe primulloc între problemele presante care se află pe agenda preşedinţiei croate, relatează dpa, potrivit digi24.ro.

Asfel, Croaţia, care în 2013 a devenit a 28-a ţară care a aderat la UE, va surperviza prima plecare a unui stat membru, Marea Britanie care va părăsiblocul la 31 ianuarie.

O altă problemă importantă pe agenda preşedinţiei croate o reprezintă extinderea UE spre Est în contextul în care Franţa s-a opus în octombrie deschiderii negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania.

De două ori pe an, un alt stat membru preia preşedinţia UE, organizând reuniuni la nivel înalt şi mediind între statele membre pentru a se ajunge la un consens cu privire la soluţionarea unor probleme sensibile şi pentru a continua agenda blocului comunitar.

UE şi cele şase ţări candidate din Balcanii occidentali (Albania, Bosnia-Herţegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord şi Serbia) ar urma se întâlnească la un important summit la Zagreb în perioada 6-7 mai 2020.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare