Fostul premier Mihai Tudose a revenit de miercuri în Partidul Social Democrat. Documentul prin care fostul premier social-democrat își exprimă din nou adeziunea la PSD a fost publicat pe pagina de Facebook de primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, care de altfel l-a și recomandat pe acesta.
- „MIHAI TUDOSE INTRA ÎN ECHIPĂ !!! Cel mai bun PRIM MINISTRU, brăileanul care a semnat și demarat cel mai important proiect pentru sud-estul României – Podul peste Dunăre, revine în forță la PSD.
Cu prietenie și respect, a fost rândul meu să semnez recomandarea lui pentru a reveni la PSD. Nu a fost ușor, dar la final a ales echipa de la Brăila. Oamenii fac diferența !!!„, a scris Marian Dragomir pe pagina de socializare.
- El a amintit că a intrat în politică în martie 1999, perioadă în care Mihai Tudose era președintele Organizației de tineret a PSD Brăila.
„Am crescut împreună, am evoluat diferit , dar de fiecare dată am sustinut Brăila.
Am luptat cu adversari politici, ne-am asumat riscuri și în ultima perioadă am luat atitudine împotriva celor care au încercat din interior sa pună interesul lor înaintea normalității.
Acum vom lupta cu cei care încearcă azi să șteargă Brăila de pe harta investițiilor. Împreună vom pune pe primul loc proiectele Brăilei și modernizarea PSD. Mulțumesc Mihai!„, a mai scris edilul.
Pe 2 decembrie 2019, Mihai Tudose a demisionat din Pro România, după ce a fost schimbat de Liviu Dragnea din funcția de premier.
Tudose şi-a postat atunci cererea de demisie pe Facebook, cu mesajul ”Doar atât. Deocamdată…..”.