Tăriceanu: Îl îndemn pe Orban să nu sacrifice stabilitatea și creșterea economică a României pentru alegerile anticipate

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a transmis într-o postare pe facebook că discuția pentru alegerile anticipate nu are niciun câștig pentru români și că dacă ar fi cu adevărat una serioasă, cei care o susțin ar trebui să și răspundă la întrebări referitoare la ce urmează după aceste alegeri.

  • „Îl îndemn pe prim-ministrul Orban să nu sacrifice stabilitatea și creșterea economică a României pentru un scop politic relativ mărunt.

Să aibă încredere în Parlament și în capacitatea noastră de a găsi o cale de mijloc din care cei câștigați să fie românii și nu un partid politic sau altul.

De asemenea, îi solicit prim-ministrului să nu își bată joc de eforturile și sacrificiile pe care le-am făcut pentru a obține o majoritate care să-i învestească guvernul”. 

  • „Văd că se intensifică discuția pentru anticipate fără a se explica ce câștigă românii din această aventură. E greu să justifici acest lucru pentru că, de fapt, nu există nici un câștig.

Motivația că PNL stă bine în sondaje și ar avea de câștigat din aceste alegeri nu este o motivație serioasă. Ce se va întâmpla dacă peste un an un alt partid va sta bine în sondaje? O luăm de la început? Și facem asta ori de câte ori cercetările sociologice arată schimbări în preferințele electoratului? Facem la fel și atunci când Președintele Republicii sau primarii scad în sondaje?

Dacă discuția despre anticipate chiar este una serioasă și nu vreo strategie electorală de a muta atenția de la temele cu adevărat importante pentru români la o temă secundară, atunci cei care le promovează trebuie să ne răspundă la niște întrebări. Ce urmează după alegerile anticipate? Care sunt măsurile pe care vor să le ia atunci, dar nu pot să le ia acum?

Nu vreau să dau crezare zvonurilor că, de fapt, scopul acestor alegeri anticipate este de a asigura o majoritate care apoi să oprească calendarul de creștere a pensiilor și salariilor sau să impună un program de austeritate. O asemenea majoritate ar putea fi alcătuită doar din PNL și USR. Crede PNL că îi va fi mai ușor la guvernare alături de un partid populist, fără ideologie și fără experiență, decât acum când este singur și are o susținere rezonabilă în Parlament?

Experiența de a conduce un guvern care nu avea o majoritate în Parlament (după retragerea de către Traian Băsescu a PDL) mă pune în situația de a ști cât de dificilă este viața Guvernului Orban. Dar îmi amintesc, de asemenea, că atunci, chiar cu o susținere parlamentară subțire, primul guvern PNL a produs cea mai mare creștere economică de după 1989 și românii au avut parte de o perioadă de bunăstare. Am avut opțiunea pe care și actuala putere o are: să negocieze cu toate forțele politice o susținere pentru proiectele majore. Actualul guvern a făcut câțiva pași importanți: a trecut bugetul, a modificat ordonanța 114 care introducea distorsiuni majore în economie. În același fel poate găsi sprijin pentru alegerile locale în două tururi sau reforma pensiilor speciale.

Prognozele economice actuale arată România ca o țară stabilă cu opțiuni de creștere de 4-5%, mult mai mare decât a celorlate țări din UE, iar această creștere ne dă șansa de a mai recupera din decalajul față de cei mari”, a spus șeful ALDE pe pagina sa de facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare