Compania Naţională Poşta Română a finalizat, cu trei zile înainte de termenul comunicat oficial, distribuirea drepturilor băneşti reprezentând pensii din sistemul public.
- Ultimele pensii, din categoria celor distribuite, la domiciliu, prin Poşta Română au fost, astăzi, achitate.
Beneficiarii care nu au fost găsiţi acasă pot intra în posesia drepturilor băneşti la ghişeele subunităţilor poştale, până pe 21 ianuarie.
„Aşa cum am promis, am depus toate eforturile pentru a distribui banii pensionarilor într-un timp cât mai scurt, indiferent de situaţia specială pe care am întâmpinat-o la început de an.
Datorită efortului salariaţilor Poştei Române, care au lucrat la capacitate maximă, am redus disconfortul resimţit de pensionari, ca urmare a zilelor libere din perioada sărbătorilor de iarnă. În timp ce oameni de rea-credinţă induceau, prin intermediul mass-media, o stare de panică printre persoanele vârstnice, poştaşii erau pe teren, distribuind banii pensionarilor. Le mulţumesc colegilor mei, care au făcut posibilă distribuirea pensiilor într-un timp atât de scurt.”, a declarat Horia Grigorescu, Directorul General al Poştei Române, într-un comunicat de presă.
Faţă de intervalul obişnuit de distribuire a pensiilor, conform contractului, 1-14 ale fiecărei luni, în ianuarie, Poşta Română a distribuit toate pensiile într-un interval comasat de doar 6 zile lucrătoare.