A fost inaugurat Consulatul Onorific al României la Florența

Ambasadorul României în Italia, George Gabriel Bologan, a participat la inaugurarea Consulatului Onorific al României la Florența, un serviciu de mare importanță pentru cei aproximativ 85.000 de cetățeni de origine română care locuiesc în regiune (din care peste 20.000 la Florența).

Noul consul onorific este Paolo Fagiolini, cunoscut pentru implicarea sa în domeniul sanitar și al biotehnologiilor. La ceremonia de inaugurare, desfășurată la sediul Consulatului Onorific din Viale del Poggio Imperiale, au intervenit și consulul general al României la Bologna, Daniela Dobre, primarul orașului, Dario Nardella și prefectul de Florența, Laura Lega.

Au fost, de asemenea, prezenți președintele Consiliului Regional, Eugenio Giani și parlamentarul Guglielmo Picchi, alături de numeroși alți reprezentanți din conducerea autorităților regionale și locale.

Ambasadorul României, George Bologan, a subliniat că redeschiderea Consulatului Onorific în Toscana este un pas important pentru relațiile noastre bilaterale. Consulatele onorifice sunt o parte integrantă în relațiile internaționale și au scopul de a dezvolta relațiile comerciale și culturale, având astăzi o vocație puternică în cadrul Uniunii Europene: aceea de a consolida coeziunea și cunoașterea reciprocă, favorizând formarea unei conștiințe europene, atât de necesară pentru afirmarea Europei ca actor global”. În continuare, ambasadorul român a evidențiat rolul noului consulat onorific în relațiile bilaterale la nivel local: ”acesta este un simbol și o punte între popoarele noastre, deoarece și destinul românilor, la fel ca cel al altor popoare europene, s-a încrucișat cu cel al Florenței. În oraș sunt prezente, de altfel, două locuri care evidențiază această legătură: casa în care a locuit principele Alexandru Ioan Cuza, legat de procesul de unificare a Italiei, respectiv mormântul fostului ministru român al afacerilor externe și cetățean de onoare al Florenței, Nicolae Petrescu Comnen; datorită calităților sale diplomatice, Florența nu a fost bombardată în al Doilea Război Mondial”.

Consulul onorific al României la Florența, Paolo Fagiolini, a explicat că noua prezență consulară se adresează îndeosebi miilor de români din Toscana: ”Sunt foarte mulți cetățeni români bine integrați pe întreg teritoriul Toscanei, în diferite domenii de activitate și în sectoare cu o importanță strategică. Ne adresăm acestora, având convingerea că îi vom putea sprijini pentru o și mai bună integrare și dezvoltare”.

Românii – a continuat consulul Fagiolini – au manifestat dintotdeauna prietenie față de Italia. Se recunosc în limba latină, în istoria comună, iar Italia a avut o relație strânsă cu România încă dinainte de aderarea acesteia la UE: atât ca partener comercial, cât și cultural și social”. În acest sens, activitatea Consulatului Onorific ”va fi un reper pentru companiile italiene care doresc să fie prezente în România, unde creșterea economică și dezvoltarea rapidă a dus la înființarea a peste 40.000 de firme românești cu capital italian, dintre care peste 23.000 sunt încă active, iar în prima parte a anului 2019 în fiecare lună au fost create peste 100 de astfel de companii.  Un aspect crucial, îndeosebi pentru o regiune orientată către export, cum este Toscana”.

În încheiere, Paolo Fagiolini a arătat că, având în vedere ”principalele grupuri, firme și bănci italiene prezente în România, precum și cele peste 300 de zboruri săptămânale care fac legătura între cele două țări, deschiderea noului consulat onorific întărește relația consolidată între România și Italia”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare