Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, în contextul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, că cetățenii români din Regatul Unit își vor putea exercita neîngrădit drepturile dobândite, urmare a prevederilor din acordul de retragere.
„Regretăm decizia Marii Britanii de a pune capăt apartenenței la Uniunea Europeană după 47 de ani, însă voința suverană a poporului britanic de a alege un alt parcurs trebuie respectată. România își exprimă speranța că Regatul Unit va rămâne un partener apropiat și un aliat de încredere, cu care împărtășim același sistem de valori”, a declarat Klaus Iohannis., potrivit unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială.
Klaus Iohannis a precizat că în negocierile privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană. România a urmărit ca principal obiectiv protejarea drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor români care locuiesc, muncesc și studiază în Regatul Unit.
„Acest obiectiv este reflectat corespunzător în Acordul de retragere, care reprezintă cea mai bună soluție pentru garantarea drepturilor cetățenilor Uniunii Europene din Marea Britanie, pentru asigurarea predictibilității și certitudinii juridice. Astfel, cetățenii români din Regatul Unit vor putea continua și după Brexit să își exercite neîngrădit drepturile dobândite”, precizează șeful statului.
Klaus Iohannis a afirmat că România își dorește să aprofundeze parteneriatul strategic pe care îl are cu Marea Britanie, astfel încât relația bilaterală post-Brexit să se consolideze în domeniile de interes comun.
„În același timp, ne dorim ca Regatul Unit să reprezinte în continuare un partener strategic al Uniunii Europene și să stabilim o relație cât mai apropiată, care să reflecte legăturile puternice construite de-a lungul anilor. În acest sens, rămânem ferm angajați în negocierea și agrearea unui parteneriat ambițios, cuprinzător al Uniunii Europene cu Marea Britanie, care să acopere o arie largă de domenii. Vom continua să urmărim și în această etapă asigurarea respectării principiilor nediscriminării, reciprocității depline și garantarea egalității de tratament pentru toți cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, inclusiv pentru cei români”, a conchis Klaus Iohannis.