Violeta Alexandru, despre cazul celor doi brutari din Sri Lanka: Am cerut cu promptitudine informaţii de la ITM

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat că s-a implicat în cazul celor doi brutari din Sri Lanka și a cerut informații de la ITM.  Ministrul a precizat că cei doi brutari sunt oameni care au venit să muncească şi a atras atenţia că ”și românii noștri din afară sunt în pericol de a fi tratați la fel”.

„Sunt doi oameni care au venit să muncească, să-şi câştige existenţa la chemarea unui patron care a avut nevoie de oameni care să muncească în respectiva întreprindere şi prin care să poate să ducă afacerea mai departe. În situaţia de faţă, am cerut cu promptitudine informaţii, în primul rând, ITM cu privire la formele legale pe care aceştia le au şi mă vor informa luni la prima oră asupra rezultatelor verificării făcute. Am avut mai multe discuţii cu preşedintele CNCD pentru componentele care iau aspectul unei atitudini de discriminare din comunitate faţă de aceste persoane şi domnul preşedinte se autosesiseze urmând ca pe această latură să comunice domnia sa”, a declarat ministrul Muncii, Violeta Alexandru, la Consiliul Naţional al PNL.

Violeta Alexandru le-a atras atenţia celor care au făcut presiuni pentru ca cei doi brutari din Sri Lanka să fie concediaţi că şi românii pot ajunge în aceeaşi situaţie.

„Ceea ce mă surprinde pe mine este atitudinea celor din comunitate cu privire la doi oameni care vor să muncească uitând că şi românii noştri din afară sunt poate în pericol de a fi trataţi la fel, şi românii noştri au nevoie să fie trataţi cu respect acolo unde muncesc, fără să li se spună de către orice cetăţean din ţara europeană în care muncesc cum că n-ar vrea să le cumpere produsele pentru că sunt vândute de mâna unui român sau nu ar vrea să mănânce pâine pentru că a fost făcută de mâna unui român. Trebuie să ne gândim cu echilibru la aceste lucruri”, a adăugat  Violeta Alexandru.

Ministrul a precizat că patronul brutăriei este cel în măsură să ia decizii legate de afacerea sa.

„Eu îmi doresc foarte mult ca în activitate să fie cât mai mulţi români. Ce decide fiecare patron pentru afacerea pe care o are, ce consideră că este mai bine pentru a duce afacerea mai departe este o chestiune pe care fiecare şi-o evaluează şi ia deciziile potrivite referitoare la propriul business”, a mai spus ministrul Muncii.

Peste 300 de persoane au participat, sâmbătă, la Căminul Cultural din Ditrău, la o adunare populară unde s-a discutat situația angajării celor doi cetățeni din Sri Lanka la brutăria din comună. Cei nemulţumiţi de prezenţa celor doi brutari din Sri Lanka au insistat că nu vor emigranți în satul lor şi au argumentat că emigranţii şi-ar putea impune propria cultură în comunitate.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare