Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat duminică, la România TV, că organizarea algerilor anticipate ar aduce „haos” în ţară, afirmând că s-ar ajunge la o „catastrofă” pentru că totul se va bloca în administraţie.
„Problema anticipatelor. Ce se întamplă? (…) Problema este procedura care trebuie parcursă şi care durează 4 luni de zile. Timp în care, în România, se instaurează haosul: ţara nu mai este guvernată, guvernul are putere limitată. Ce să se mai ocupe de pensii? Nu mai are cum, chiar dacă ar vrea. Toată administraţia centrală şi locală se va bloca. Este o catastrofă pe care cei care n-au lucrat la nivel înalt în Guvern nu o pot întelege şi evalua. (…) De pe valul pe care e acum (PNL -n.r.) e uşor să porneşti la vale şi nu ştii unde te opreşti”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la TVR.
PNL şi preşedintele Klaus Iohannis susţin organizarea alegerilor anticipate, la fel şi USR, dar şi PMP. Vicepremierul Raluca Turcan a declarat că Guvernul pregăteşte un set de măsuri care îi vor determina pe social – democraţi să răstoarne Guvernul, iar acest demers va deschide calea alegerilor anticipate.