Barna, după consultările de la Cotroceni: Propunerea de premier din partea USR-PLUS este Dacian Cioloș

Preşedintele USR, Dan Barna, a anunţat joi, după consultările de la Palatul Cotroceni, că i-a prezentat preşedintelui decizia de a-l susţine pe Dacian Cioloș pentru funcția de premier.

„Am făcut și propunere de premier. Nu este nicio surpriză, propunerea alianței USR-PLUS este Dacian Ciolo”, a spus Barna.

Barna i-a spus lui Iohannis și ce revendicări are USR dacă nu se ajunge la anticipate.

„I-am făcut și două cereri foarte clare pentru scenariul de care a vorbit președintele și aseară și astăzi în care majoritatea toxică din Parlament blochează organizarea anticipatelor. I-am solicitat ca indiferent de premierul pe care îl va desemna să se asigure că acesta va avea în programul de guvernare asumat la punctul unu alegerea primarilor în două tururi, OUG pentru primari în două tururi, iar a doua soliciare a fost ca USR să facă parte din propunerile de Guvern care s-ar realiza dacă nu avem anticipate”, a mai spus Dan Barna.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare