Medicul Mircea Beuran s-a prezentat, miercuri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu o zi înainte ca judecătorii Curţii de Apel Bucureşti să judece contestaţia DNA împotriva deciziei Tribunalul Bucureşti de la finalul săptămânii trecute, care a respins cererea de arestare preventivă a chirurgului Beuran, el fiind plasat în arest la domiciliu.
Decizia instanţei nu a fost definitivă, potrivit agerpres.ro.
Potrivit DNA, la data de 18 decembrie 2018, Mircea Beuran, în calitate de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, şef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de doctorat şi profesor universitar chirurgie generală în cadrul UMF „Carol Davila”, a acceptat şi primit de la un medic într-o unitate spitalicească din Bucureşti (martor în cauză) suma de 10.000 euro în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.