PNL respecta decizia pe care o va lua preşedintele Klaus Iohannis, în urma consultărilor pentru formarea unui nou guvern, a declarat marţi premierul interimar, Ludovic Orban.
„Mandatul delegaţiei care va reprezenta partidul este foarte simplu: are mandat deplin de a purta discuţii cu preşedintele Iohannis, iar PNL va susţine decizia care va rezulta în urma consultărilor dintre delegaţia PNL şi preşedintele României şi, evident, în urma consultărilor preşedintelui României cu celelalte formaţiuni politice parlamentare. Am văzut atâtea variante de premier. Aşteptaţi decizia preşedintelui„, a declarat Orban la finalul Biroului Executiv al PNL.
El a explicat de ce şi-a depus mandatul de premier: „Practic eu am depus mandatul care mi-a fost încredinţat de preşedintele României ca urmare a nefinalizării procedurii de învestire în termenul prevăzutde regulamentul celor două Camere. M-am prezentat în data de 10 cu lista miniştrilor şi programul de guvernare. Miniştrii propuşi au trecut prin furcile caudine, pe parcursul unor audieri maraton. Nu s-a reuşit finalizarea procedurii de investirii datorită boicotului parlamentarilor PSD care nu s-au prezentat la şedinţă, au chiulit. Am depus mandatul pentru a permite reluarea procedurii”.
„Eu cred că orice om politic poate exprima viziunea sa asupra României şi eu am acţionat întotdeauna în conformitate cu viziunea mea asupra a ceea ce am considerat că este binele României şi am procedat corect„, a adăugat liderul PNL.