Peste 750 de milioane de euro pentru județele Galați, Hunedoara, Gorj, Dolj, Prahova și Mureş din Fondul pentru Tranziție Echitabilă al Comisiei Europene, județe ce vor deveni zone de investiții prioritare

Dan Nica, liderul Delegației PSD din Parlamentul European, a declarat că județele Galați, Hunedoara, Gorj, Dolj, Prahova și Mureş vor deveni zone de investiții prioritare din Fondul pentru Tranziție Echitabilă, conform analizei preliminare a Comisiei Europene privind regiunile eligibile.

  • Pactul Ecologic European este o oportunitate de dezvoltare și diversificare economică pentru România, în condițiile în care ne revin 757 de milioane de euro din Fondul pentru Tranziție Echitabilă, care însumează 7,5 miliarde de euro. Țara noastră e între primii trei beneficiari ai mecanismului european de susținere a trecerii la economia neutră climatic, după Polonia și Germania. Acestui buget i se vor adăuga sume importante din bugetele politicilor europene de coeziune, sociale și pentru dezvoltare regională”, a subliniat europarlamentarul social-democrat.

Europarlamentarul a susținut încă din 2015, în Parlamentul European, crearea unui fond pentru o tranziție energetică justă, în cadrul procesului de revizuire a Directivei privind sistemul de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră.

Dan nica”Guvernul României are responsabilitatea de a elabora în regim de urgență planuri regionale de tranziție spre economia neutră climatic, axate în special pe diversificarea economiei locale, reconversia profesională și refacerea ecologică a terenurilor afectate.

Susțin propunerea Comisiei privind organizarea de programe de recalificarea lucrătorilor, crearea de oportunităţi de afaceri, încurajarea transferului de tehnologii avansate și investiții în cercetare, inovare și digitalizare”, a precizat coordonatorul europarlamentarilor socialiști din Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare