În perioada martie – aprilie 2020, CNAIR va efectua revizii tehnice pe drumurile naţionale şi autostrăzile aflate în administrare, în vederea începerii programului de punere în ordine a acestora, scrie newsbucuresti.ro
Conform aceleiași surse, inspecţiile vor fi efectuate pentru evaluarea stării tehnice a infrastructurii rutiere în vederea remedierii cât mai urgente a degradărilor apărute pe partea carosabilă.
Programul de punere în ordine a drumurilor naţionale şi autostrăzilor cuprinde următoarele tipuri de lucrări:
– Lucrări la partea carosabilă (plombări gropi, repararea suprafeţelor burduşite, colmatări fisuri şi crăpături, etc.);
– Întreţinerea platformei drumului (aducerea la profil a acostamentelor prin tăiere manuală sau mecanizată, completarea cu pământ, cu balast, îndepărtarea materialului rezultat de la activitatea de deszăpezire de pe platforma drumurilor şi a podurilor);
– Asigurarea scurgerii apelor din zona drumului (curăţire şanturi şi rigole);
– Lucrări privind întreţinere plantaţiei rutiere (defrişări plantaţii pe zonă şi în spaţii verzi, completări plantaţii, văruirea plantaţiilor şi a accesoriilor);
– Întreţinere curentă la poduri, pasaje, podeţe şi tuneluri (desfundări, decolmatări podeţe, repararea degradărilor la partea carosabilă a podurilor şi podeţelor, curăţarea şi reparare gurilor de scurgere, repararea parapetelor pietonale şi/sau separatoare pe poduri, curăţarea elementelor de acoperire a rosturilor, curăţarea vegetaţiei albiilor, etc.);
– Lucrări de siguranţă rutieră (montat indicatoare noi, întreţinere semnalizare vertical, întreţinerea locurilor de parcare, execuţie marcaje rutiere longitudinale, laterale şi transversale, montare parapeţi noi, etc.).
„În luna aprilie vom lansa programul de lucrări de reparaţii şi întreţinere. Le-am solicitat colegilor ca până atunci să inventarieze problemele de pe toate drumurile naţionale şi, în paralel, să demareze şi acţiuni de curăţenie. „Noi curăţăm, tu păstrează !” este o campanie pentru cetăţeni, şi împreună vreau să ne manifestăm cu responsabilitate şi spirit civic. Am transmis şi direcţiilor regionale să promoveze această campanie prin toate mijloacele, astfel încât să fie o reuşită, iar curaţenia pe drumurile naţionale să devină o normalitate şi nu o excepţie”, a declarat Mariana Ioniţă, Directorul General al CNAIR SA.