CORONAVIRUS / Parlamentul European se reuneşte în sesiune extraordinară pe 16 martie

Președintele Parlamentului European și liderii grupurilor politice au decis să organizeze o sesiune plenară extraordinară joi 26 martie, pentru a permite implementarea măsurilor speciale, a anunţat Biroul de legătură al PE al Bucureşti.

Președintele Parlamentului și liderii grupurilor politice (Conferința Președinților) au avut un schimb informal de opinii joi dimineață. A fost aprobată prin procedură scrisă propunerea președintelui Sassoli, pentru convocarea unei sesiuni plenare extraordinare, ce va avea loc joi, 26 martie, la Bruxelles, pentru a dezbate și vota primele trei propuneri legislative ale Comisiei Europene pentru a aborda efectele pandemiei COVID19 în statele membre ale UE.

“Parlamentul European își face și va continua să își facă datoria. Parlamentul rămâne deschis, deoarece democrația nu poate fi oprită de un virus. Suntem singura instituție europeană aleasă de către cetățeni și dorim să continuăm să îi reprezentăm și să îi apărăm.”, a declarat David Sassoli.

Punctele pe ordinea de zi a sesiunii sunt următoarele:

Inițiativa de investiții (Coronavirus Response Investment Initiative), care va pune la dispoziția statelor membre fonduri de coeziune în valoare de 37 miliarde EUR pentru a face față consecințelor crizei;
Propunerea legislativă de extindere a domeniului de aplicare a Fondului de solidaritate al UE pentru a acoperi urgențele în materie de sănătate publică;
Propunerea Comisiei de încetare a așa-numitelor „zboruri fantomă” cauzate de epidemia COVID19.

 

“Este esențial ca Parlamentul European să adopte rapid aceste trei propuneri, pentru a oferi sprijin concret cetățenilor UE și statelor membre în această situație fără precedent. Biroul Parlamentului European va adopta măsuri specifice pentru această sesiune, pentru a garanta că votul poate fi organizat de la distanță. Această sesiune plenară va înlocui în mod oficial sesiunea programată pentru 1-2 aprilie”, a precizat comunicatul PE.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare